Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care aprobă ordonanţa de urgenţă ce prelungeşte acordarea tichetelor sociale până la finalul anului

best auto leo vaslui

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care aprobă ordonanţa de urgenţă care prelungeşte perioada de acordare a tichetelor sociale până la sfârşitul acestui an. Iniţiativa legislativă prevede prelungirea, până la data de 31 decembrie 2023, a măsurii de acordare a tichetelor sociale de 250 lei, din două în două luni, pentru anumite categorii de persoane şi familii vulnerabile, pentru alimente şi mese calde.

Astfel, legea promulgată de către şeful statului aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 165/2022 şi prevede modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 63/2022 privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situaţii de risc de deprivare materială şi/sau risc de sărăcie extremă, suportate parţial din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestuia.

Pe 6 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar pe 18 octombrie a fost adoptat, decizional de către Camera Deputaţilor. 

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.