Reacția primarului Dumitru Boroș, după criticile lansate de societatea civilă și politicieni: ”Le transmitem părinților și elevilor că aceasta este o minciună”

best auto leo vaslui

”În urma informațiilor propagate în mediul virtual, în legătură cu o așa-zisă solicitare a conducerii Primăriei Bârlad ca unitățile de învățământ din localitate să facă ore online în scopul reducerii cheltuielilor la încălzire, le transmitem părinților și elevilor că aceasta este o minciună”, se arată într-un comunicat de pe pagina de Facebook a primăriei Bârlad. .

Nu există, susține primarul Dumitru Boroș, nicio solicitare, recomandare sau propunere în acest sens.

Primăria Bârlad, mai spune edilul, a trimis tuturor unităților de învățământ câte o adresă prin care directorilor (care sunt, în esență, managerii acestor unități ce au personalitate juridică) li s-au cerut clarificări privind măsurile pe care le-au luat pentru economisirea energiei termice și pentru evitarea unui blocaj financiar în toiul iernii.

În adresă, s-a făcut propunerea preîntâmpinării unei situații de criză ”astfel încât să nu fie afectați indicatorii procesului de învățământ” prin scenarii de nedorit ”cum ar fi”: diminuarea orelor, învățarea în două schimburi, efectuarea orelor în sistem online.

”Așadar, ideea orelor online a făcut parte dintre posibilele scenarii pe care le putem evita dacă luăm în serios îngrijorările legate de viitoarele facturi la încălzire existente la nivel mondial, nu doar la Bârlad. Toată lumea se întreabă ce va fi și cât de tare ne vom destabiliza din punct de vedere financiar. Ar trebui să stăm cu mâinile în sân și să ne ia iarna «prin surprindere»? Nu avem obligația de a găsi soluții de pe acum? Este regretabil că bunele noastre intenții sunt prezentate în mod denaturat de persoane care, cel mai probabil, nu pricep ceea ce citesc”, a mai declarat primarul Dumitru Boroș.

Solicitarea transmisă directorilor, de a lua din timp măsuri care să nu atragă școala într-un scenariu nedorit, s-a făcut și ca urmare a situației grave apărută iarna trecută, când factura la încălzire a unei unități de învățământ a fost de 270.000 de lei. Știrea a făcut atunci înconjurul țării, spune edilul.

A fost o factură uriașă, pe care bugetul local a suportat-o cu foarte mare greutate și cu tăieri de fonduri de la alte capitole, conchide Boroș.


sursa: vasluianul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.