Realitatea în Județul VASLUI este alta, nu cea de la REALITATEA TV

best auto leo vaslui


O părere de la firul ierbii, de la un cetățean simplu.


Bună ziua, Joi, 3 Nov. 2022 am așteptat cu mare interes emisiunea de pe Realitatea TV “Legile puterii”, emisiune pe care pe drept cuvânt presupun că era așteptată de fiecare vasluian, ca om, ca cetățean al acestor frumoase meleaguri și ca om ce este interesat de progresul județului nostru. Dar, cred că foarte mulți cetățeni sunt în asentimentul meu și îmi vor împărtăși acordul că emisiunea a fost un adevărat “fiasco”, pur și simplu a fost o IEFTINĂ PROPAGANDĂ ELECTORALĂ. “Tătucul”, prâslea “moaștei” Iliescu și de această dată nu s-a dat în lături de a ridica ca “uleiul deasupra apei” veșnicele și permanentele locații care ce-i drept de ani de zile mențin “steagul sus”al jud. Vaslui,adică com. Pădureni, Hoceni (primarul Bătăuș), Zorleni, mun. Vaslui, apoi era de neconceput ca să nu fie invitat și primarul Bârladului (primarul cochetar cu mai multe formațiuni politice, deși a venit la invitația “tătucului”, poate-l recrutează la PSD). Bun, nu contestăm meritul d-lor primari ai acestor locații ale Vasluiului, dar, mă întreb, de ce din 3 municipii, 2 orașe și 81 comune a ales “spuma” (normal, fiecare județ are o “frunte” cu care se mândrește), dar dacă era să fie un “om în picioare”, drept și cu responsabilitate asumată “tataia” de Vaslui măcar aducea aminte și de unele “lacune” ale județului nostru, exemplu care este la îndemâna oricui este orașul Negrești șj FOARTE,FOARTE MULTE COMUNE. Dar, “prâslea” moștei Iliescu, cu o îndemânare politică caracteristică partidului care-l slujește a “regizat” această emisiune numai spre avantajul electoral PERSONAL pe banii vasluienilor. Cu o abilitate demnă de invidiat ce-i drept, a condus acest circ P.S.D.-ist și a ținut “hățurile” întinse numai și numai pentru a iniția de timpuriu o nouă mârșavă campanie electorală strict specifică P.S.D.-ului. Stimați cetățeni ai celui mai sărac județ de pe teritoriu României și al U.E. credem și sperăm că v-ați săturat de acest partid care practică de mai bine 30 ani o politică totalitarismă absolută ce PARE, atenție “pare” că PUTEREA este  a noastră a tuturor. Cu un puternic iz comunist, această formațiune politică,P.S.D.-ul ne-a chinuit șj ne-a dus la “sapă de lemn“. Zeci de ani, se vede cu ochiul liber cum “capii mafiei roșii” din Vaslui și din întreaga țară prosperă și au averi pe spatele nostru, al păturii sociale cea mai chinuită, cea mai flămândă și supusă celor mai chinuitoare suplicii de decădere socială. Priviți numai declarațiile de avere, deci numai ce se vede la “suprafață” și veți constata că dvs. dragi valusluieni i-ați îmbogățit pe acești “roșii” care deși au o vârstă respectabilă nu merită RESPECT, deoarece de-a lungul timpului ne-au tratat ca sclavi, ca slugi și au apelat la fel și fel de tertipuri mârșave pentru aș însuși PUTEREA. Vasluieni, este timpul, ca în cel de-al doisprezecelea ceas să aibă loc o schimbare, o schimbare oricare ar fi numai puterea actuală să nu mai fie la cârmuirea acestui necăjit și sărac județ,Vaslui.


Treziți-vă și schimbați acest sistem tiranic care de mai bine de 30 ani ne supune,ne-a pus jug și ne-am înhămat pentru prosperitatea “roșie”. Noi, am “pierdut un tren”, noi am greșit, dar timpul nu este pierdut pentru ca copiii noștri să trăiască mai bine și să fie mândri de NOI că în sfârșit am ALES și VOM ALEGE BINE în 2024! Vasluieni, e timpul schimbării, orice, absolut orice-i mai bine decât aceste “epave” care se împotrivesc prosperității noastre și își văd numai de interesul personal. În anul electoral 2024 aveți ocazia să demonstrați că sunteți liberi,că  noi suntem cei care decid ,că puterea ne aparține, că vremea “ciumei roșii” și al celor care s-au pus în cârdășie cu acestia,adică devoratorii de bani și “foame” după putere,formațiunea politică(cred că v-ați dat seama) P.N.L-ul va deveni istorie, o istorie ce pe noi ca români până acum nu ne a onorat.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.