România are peste 200 de secretari de stat, cu salarii nesimțite – Campion absolut: Sorin Grindeanu – Cei 9 protejați de la Transporturi

best auto leo vaslui
Sorin Grindeanu, vicepremier și ministrul Transporturilor

România are, în prezent, peste 200 de secretari de stat, de patru ori mai mulți decât în anul 2010, potrivit Europa Liberă. Iar salariul net pentru această funcție depășește 2.000 de euro. Pe majoritatea secretarilor de stat îi leagă apartenența politică, de cele mai multe ori de o organizație locală, iar pe alții îi recomandă doar gradele de rudenie pentru această funcție! Cum este cazul lui Tudor Buzatu, fiul lui Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui și al senatoarei PSD Gabriela Crețu. Fiul a primit o funcție în Guvern, în 2018, în cabinetul Anei Birchall, și a doua, în Secretariatul General al Guvernului, în 2022.

Prima reformă a secretarilor de stat avea loc în 2010 sub guvernarea lui Emil Boc. Din 100, mai rămâneau 50, dar numărul lor urma să crească. În 2016, România avea 70 de secretari de stat, iar în 2018 s-a ajuns la un număr de 135, cu tot cu instituțiile subordonate. Acum, potrivit Europa Liberă, sunt peste 200 de secretari de stat, directori sau membri în consiliile de administrație cu rang de secretar de stat, ori persoane din conducerea serviciilor de informații care au și ele rang de secretar de stat. Iar acțiunile Guvernului din ultimele luni arată că oficialii nu au de gând să se oprească aici.

DE CE CREȘTE NUMĂRUL DE SECRETARI DE STAT

„Cu cât ne îndepărtăm de alegeri, numărul de secretari de stat se înmulțește pentru că presiunile organizațiilor locale ale partidelor cresc și, crescând această presiune, prim-miniștrii, interesați să aibă sprijinul organizațiilor locale, vor face aceste concesii. (…) Când la mijloc e o coaliție de partide mari, nevoia de multe posturi, ca să mulțumești pe toată lumea, crește.”, a explicat politologul Cristian Pîrvulescu. (Sursa: Europa Liberă)

De la instalarea Guvernului Ciucă, numărul de secretari de stat a crescut continuu.

Ministerul Mediului, alături de Ministerul Transporturilor și cel al Fondurilor Europene sunt campioane la numărul de secretari de stat, cu câte șapte. Ministerul Sănătății a ajuns la șase secretari de stat, la fel ca ministerele Agriculturii, Educației, Externelor, Finanțelor, Agriculturii și Internelor. MAPN are doar doi secretari de stat, pentru că regulile sunt mai stricte față de alte ministere.

CAMPIOANELE LA NUMĂRUL DE SECRETARI DE STAT

M. Mediului, M. Transporturilor, M. Fondurilor europene- 7 secretari de stat
M. Sănătății, M. Agriculturii, M. Educației. M. Externe, M. Finanțe, M. Interne, – 6 secretari de stat
M. Justiției – 5 secretari de stat
M. Apărării – 2 secretari de stat
Sursa: Europa Liberă

Toate aceste ministere au și subsecretari de stat, secretari generali și secretari generali adjuncți.

La Ministerul Mediului apare un nou secretar de stat, o dată la trei luni. La începutul lui martie, aici erau deja șase posturi de secretar de stat. Ultimul fusese obținut în decembrie 2022, pe fondul negocierilor de aderare a României la OECD. Ministrul a cerut Guvernului să schimbe prin ordonanță organizarea ministerului și cerea 40 de posturi noi și un nou secretar de stat. N-au trecut decât trei luni și ministrul Tánczos Barna și-a mai dorit un secretar de stat, chiar dacă, oficial, al șaselea post este încă neocupat.

Iar ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a cerut și a și obținut, în 2021, majorarea numărului de secretari de stat de la patru la cinci și a secretarilor generali adjuncți, de la doi la patru.

Iar Sorin Grindeanu este ministrul cu cei mai mulți secretari de stat. Are doi la cabinetul de vicepremier și alți șapte secretari de stat la ministerul Transporturilor. Cei de la cabinet sunt colegii săi de partid, Sorinel Vrăjitoru și Florin Manole, foști deputați PSD care nu au mai prins loc în Parlament în 2020.

Iar la minister, Grindeanu e ajutat de trei liberali, Ion Scrioșteanu, fost administrator al județului Ilfov și consilier al fostului președinte al Consiliului Județean, Marian Petrache, Adrian Foghiș, un apropiat al lui Ilie Bolojan și de Ion Popa, de la Argeș, propus de Alina Gorghiu. Iar secretarii din partea PSD sunt Bogdan Mândrescu, fost șef al Companiei de Aeroporturi, Constantin-Gabriel Bunduc, susținut de PSD Bacău, Ionuț Cristian Săvoiu, fost deputat PSD de Dâmbovița, și Șandor Gabor de la UDMR

CINE SUNT SECRETARII DE STAT AI LUI GRINDEANU

ION SCRIOȘTEANU – administrația județului Ilfov
ADRIAN FOGHIȘ – apropiat al lui Ilie Bolojan
ION POPA – propus de Alina Gorghiu
BOGDAN MÂNDRESCU – fost șef al Companiei de Aeroporturi
CONSTANTIN BUNDUC – susținut de PSD Bacău
IONUȚ SĂVOIU – fost deputat PSD
ȘANDOR GABOR- UDMR
Sursa: Europa Liberă

Totodată, peste 50 de instituții din subordinea Guvernului sunt conduse de directori cu rang de secretari de stat, numiți politic. Dar pentru că nu au fost suficiente posturi ca să mulțumească toate solicitările din partid, Guvernul Ciucă a înființat noi instituții, conduse de demnitari cu funcția de secretar de stat. Este cazul Agenției pentru Investiții și Comerț Exterior, creată în noiembrie 2022 și care are încă postul de director vacant.

Funcția de secretar, una destul de râvnită, vine la pachet cu o serie de avantaje. Demnitarii au dreptul să își angajeze până la cinci consilieri, intrați în aparatul de stat fără concurs, primesc mașină cu șofer, au dreptul să ceară locuință de la RAPPS, pot avea o sumă de protocol la dispoziție și au un salariu brut de aproximativ 19.000 de lei. 

Sursă:realitatea.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.