Scandal în armata ucraineană – Deturnare de zeci de milioane de euro din achizițiile pentru soldați

best auto leo vaslui

Parchetul general ucrainean a anunţat că a informat doi foşti responsabili din Ministerul Apărării cu privire la o anchetă care îi vizează pentru deturnarea mai multor milioane de euro în cursul unor achiziţii de echipamente pentru armată, când au fost cumpărate veste antiglonţ de proastă calitate, într-un nou caz de corupţie în Ucraina, care se confruntă cu o invazie rusă de circa 20 de luni.

Potrivit parchetului, un fost viceministru al apărării şi unul dintre colaboratorii săi sunt vizaţi de o anchetă pentru „deturnare de fonduri publice” şi „fac obiectul unei notificări de suspiciune”.

Anterior, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunţase deschiderea unei anchete împotriva unui fost viceministru al apărării pentru deturnarea a aproape unui miliard de grivne (aproximativ 25 de milioane de euro, la cursul de schimb actual) pe achiziţii de echipamente militare nepotrivite pentru a fi utilizate pe câmpul de luptă.

Conform media locale, ancheta îl vizează pe fostul viceministru Viaceslav Şapovalov, care a fost demis din funcţie împreună cu alţi viceminiştri în septembrie, la scurt timp după ce ministrul apărării de la acea vreme, Oleksii Reznikov, a fost forţat să demisioneze în urma dezvăluirilor privind cazuri răsunătoare de corupţie în domeniul achiziţiilor publice în timpul mandatului său.

Fostul director interimar al departamentului de achiziţii publice al ministerului este, de asemenea, anchetat în acest caz.

Cei doi au „comandat în străinătate echipamente de protecţie individuală de calitate insuficientă”, achitându-le integral în avans şi fără a respecta „procedura prevăzută privind controlul calităţii”, a detaliat la începutul lunii octombrie Biroul de investigaţii de stat, un organism pentru combaterea corupţiei.

Cei doi, aflaţi în arest preventiv, riscă până la 12 ani de închisoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.