Superliga: După ce a oprit meciul echipei FCU 1948 Craiova cu Sepsi, arbitrul Andrei Chivulete a fost delegat la partida celeilalte formaţii din Craiova, Universitatea, cu Farul

best auto leo vaslui

Arbitrul Andrei Chivulete, care a luat decizia istorică duminica trecută de a opri meciul echipei FCU 1948 Craiova cu Sepsi, din cauza scandărilor rasiste şi xenofobe, a fost delegat de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) la partida celeilalte formaţii din Craiova, Universitatea, cu Farul Constanţa, de luni, din etapa a XXIV-a din Superligă,

Duminica trecută, meciul de la Sfântu Gheorghe, din etapa a XXIII-a a Superligii, a fost oprit prima oară în minutul 25, când arbitrul Andrei Chivulete a trimis cele două echipe la vestiare, din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste din tribune. După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren, însă Chivulete a decis suspendarea definitivă meciul după doar câteva zeci de secunde, din cauza scandărilor suporterilor.

Cazul va fi analizat de Comisia de Disciplină a FRF la 8 februarie, după ce miercuri a fost amânat.

Arbitrii şi observatorii partidelor care vor avea loc luni, în etapa a XXIV-a din Superligă:

FC Botoşani – Petrolul Ploieşti, ora 17.00

Arbitri: Horaţiu Feşnic – Alexandru Cerei, Bucsi Imre-Laszlo – Lucian Rusandu

Camera VAR: George Vidican, Vladimir Urzică

Observatori: Marian Dorobanţu, Ioan Mironaş

Farul Constanţa – Universitatea Craiova, ora 20.00

Arbitri: Andrei Chivulete – Sebastian Gheorghe, Andrei Constantinescu – Ionuţ Coza

Camera VAR: Cătălin Popa, Romică Bîrdeş

Observatori: Irina Mîrţ, Imilian Şerbănică.

Sursa: News.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.