Ucraina anunță primele consultări cu oficialii români despre lucrările de la canalul Bâstroe
Consultările tehnice cu partea română în legătură cu lucrările de adâncire efectuate pe canalul Bâstroe din Delta Dunării vor avea loc vineri, 3 martie, a anunțat ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, citat de Agerpres.
„Au fost o serie de paşi care s-au făcut de ambele părţi în legătură cu activităţile desfăşurate de Ucraina pentru a menţine calea navigabilă. Am stabilit o comunicare oficială între cele două Ministere de Externe. Au fost schimburi de informaţii referitoare la caracterul lucrărilor pe care le-am făcut”, a declarat Prokopchuk, joi, 2 martie, în Parlament, conform Libertatea.
„Am primit o cerere pentru a măsura lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat, iar această cerere este în lucru. Între timp, este necesar să avem consultări tehnice la nivel de specialişti cu privire la lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat şi sunt foarte încântat să vă spun că aceste consultări vor avea loc mâine”, a mai declarat ambasadorul.
Potrivit acestuia, întâlnirea „va fi o bună ocazie pentru ca cei implicaţi, profesionişti, care înţeleg, să schimbe informaţii concrete despre lucrările efectuate şi despre următorii paşi”.
Ihor Prokopchuk a precizat că din partea ucraineană consultările vor fi conduse de ministrul infrastructurii, care va fi însoţit de o echipă multidisciplinară.
„Ne aşteptăm ca şi partea română să participe cu reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate”, a spus acesta.
Scandalul privind canalul Bâstroe
Ministerul Infrastructurii din Ucraina a anunțat pe 17 februarie că adâncimea canalului din Delta Dunării a crescut de la 3,9 la 6,5 metri. Anunțul a venit la 2 zile după ce, pe 15 februarie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că „există semnale că Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe”.
România se opune însă acestor lucrări, care ar putea amenința viața sălbatică din Delta Dunării și încalcă tratatele internaționale de protecție a mediului.
„Vom împiedica toate lucrările care vor afecta biodiversitatea și ecosistemele Deltei Dunării”, afirma pe 16 februarie ministrul Mediului, Tanczos Barna. Premierul Nicolae Ciucă a reacționat și el pe 20 februarie, spunând că ambasadorul ucrainean a fost convocat la Ministerul de Externe pentru a fi solicitată aprobarea Ucrainei ca autoritățile române să meargă să facă verificări.
Pe 22 februarie, ministrul adjunct al infrastructurii din Ucraina, Iuri Vaskov, a susținut că Ucraina spune că nu a încălcat niciun acord prin adâncirea canalului Bâstroe și că autoritățile de la Kiev sunt pregătite să arate României lucrările efectuate.
„Am notificat oficial partea română încă din august 2022 că vom efectua dragarea operațională, adică curățarea sedimentelor, și nu am primit niciun comentariu”, a declarat Iuri Vaskov. Canalul Bâstroe face legătura între Dunăre şi Marea Neagră, iar construcția sa a început în 2004. România a cerut în trecut Ucrainei să oprească proiectul, pentru că cei 10 kilometri care leagă Dunărea de Marea Neagră trec prin mijlocul Deltei Dunării și încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului.