Un baron PSD certat cu legea va ajunge șef la o instituție cheie din statul român

best auto leo vaslui

Valeriu Zgonea, baron PSD specializat în ciordeli, cunoscut ca infractor spălat de justiția oarbă din România va fi pus șef la ANCOM. Al doilea candidat la șefia instituției este Mihai Eftimie, un profesionist din domeniul telecomunicațiilor.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, pentru a vota un nou preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Comisiile pentru tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, luni, candidaturile celor doi.

Fostul social-democrat Valeriu Zgonea a afirmat, la audierea în comisiile reunite ale Parlamentului, că a activat în ultimii 5 ani la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică. El a adăugat că nu mai este om politic de 8 ani.

Valeriu Zgonea a anunțat că soţia sa, care lucrează în ANCOM, şi-a dat demisia din funcţia de secretar general, menţionând că este „o chestiune normală, etică”.

La rândul său, Mihai Eftimie le-a spus parlamentarilor că este inginer de aviaţie, cu un master în tehnologii spaţiale, rachete, cu experienţă în telecomunicaţii,. El a mai precizat că a fondat o companie în domeniu, în anul 2011 şi s-a ocupat de consultanţă cu firme din străinătate.

Valeriu Zgonea, fost președinte PSD al Camerei Deputaților și inginer CFR la bază, și-a depus luni candidatura pentru șefia ANCOM, arbitrul pieței telecom. Fostul lider PSD al Camerei Deputaților a scăpat în 2022 de un dosar penal după ce magistrații au eliminat probele SRI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.