Viktor Orban susține că eurodeputaţii de la Bruxelles ar putea forma o echipă de fotbal în închisoare

best auto leo vaslui

Premierul Ungariei, ultranaţionalistul Viktor Orban, i-a ironizat miercuri pe eurodeputaţii suspectaţi de implicare în cazurile de corupţie din Parlamentul European.

El a spus despre aceștia că sunt atât de numeroşi încât ar putea forma propria lor echipă de fotbal „la puşcărie”.

„În curând vor fi suficienţi eurodeputaţi corupţi în spatele gratiilor pentru a-şi forma propria lor echipă de fotbal la puşcărie. Cine ştie? Poate chiar vor ajunge la Campionatul European de Fotbal din 2024”, a scris Orban pe Twitter.

Parlamentul European a permis marţi noului Parchet European, care o are în vizor pe deputata din Grecia, Eva Kaili, aflată în centrul unui presupus scandal de corupţie legat de Qatar, să ceară ridicarea imunităţii parlamentare.

Printr-un vot aproape unanim (610 voturi pentru, 26 împotrivă şi 9 abţineri), eurodeputaţii, reuniţi la Strasbourg, au acceptat o modificare a regulamentului de funcţionare internă a instituţiei pentru a permite ridicarea imunităţii europarlamentarilor.

Până în prezent, doar autorităţile unui stat membru al Uniunii Europene erau în măsură să facă acest lucru.

Eva Kaili, reținută într-un dosar privind suspiciuni de corupţie în care ar fi implicat Qatar-ul

Eurodeputata socialistă greacă Eva Kaili (44 de ani) a fost arestată la Bruxelles în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în care este implicat Qatar-ul, a declarat o sursă apropiată dosarului. Alte patru arestări și 16 percheziții au fost efectuate, vineri, la Bruxelles în cadrul unei ample anchete anticorupție a Parchetului Federal, relatează publicația belgiană 7sur7.

Eva Kaili a fost „arestată pentru a fi audiată„ de poliţie. A fost percheziționată locuința acesteia, iar Partidul Socialist grec PASOK a anunțat imediat excluderea ei din partid, potrivit Kathimerini. De asemenea, partenerul său a fost reținut dimineața. Amândoi sunt anchetați pentru corupție.

Eva Kaili a fost prezentatoare la o televiziune grească și este europarlamentar din 2014. Locuința sa a fost percheziționată vineri seara, târziu, ulterior fiind interogată de poliția belgiană. Această informație a fost confirmată de Procuratura Federală.

Eva Kaili este unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European, iar singura modalitate de a aresta un parlamentar protejat de imunitate este să îl prinzi în flagrant delict.

„O țară din Golf încearcă să influențeze deciziile economice și politice ale Parlamentului European prin plata unor sume de bani substanțiale”

La data de 1 noiembrie 2022, Kaili a transmis pe Twitter că s-a întâlnit cu Al Marri, ministrul Muncii din Qatar: „Acest oficial al UE salută angajamentul Qatarului de a continua reformele în domeniul muncii după Cupa Mondială din 2022 și îi dorește un turneu de succes”.

Alte patru arestări au avut loc deja în capitala Belgiei, vineri dimineaţa, în acelaşi caz. Sunt persoane cu vârste de 67, 53, 51 și 35 de ani, de naționalitate italiană.

Este vorba despre fostul europarlamentar S&D, italianul Pier-Antonio Panzeri, secretarul general al Confederației Internaționale a Sindicatelor, Luca Visentini, precum și un director de ONG și un asistent parlamentar european.

Perchezițiile au fost efectuate în mai multe municipalități din Bruxelles și în zonele învecinate, inclusiv în Ixelles, Schaerbeek, Crainhem, Forest și orașul Bruxelles.

Acestea au fost efectuate în cadrul unei anchete de amploare privind presupuse fapte de organizare criminală, corupție și spălare de bani, a declarat Parchetul Federal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.