Zelenski susține că Rusia va fi învinsă la fel cum a fost învins nazismul în 1945
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia va fi învinsă la fel cum a fost învins nazismul în 1945 Mesajul a venit cu ocazia zilei de 8 mai, când se celebrează victoria aliaţilor asupra Germaniei naziste şi sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Iată ce a spus acesta: „Tot vechiul rău pe care Rusia modernă îl aduce înapoi va fi învins în acelaşi mod cum a fost învins nazismul. Le fel cum am distrus împreună răul atunci, vom distruge împreună un rău similar acum”.
Discursul lui Zelenski are loc cu ocazia festivităţilor mondiale de 8 mai şi cu o zi înainte de o mare paradă militară la Moscova, menită să trezească sentimentul patriotic rus şi la care va participa şi Vladimir Putin.
Ucraina susţine că şi-a încheiat pregătirile pentru o contraofensivă de amploare în scopul eliberării teritoriilor ocupate de Rusia în est şi în sud, inclusiv în Crimeea anexată ilegal de Moscova în 2014.
În ultimele zile, atacurile cu drone ucrainene şi ruse s-au intensificat, semn, potrivit observatorilor, al iminenţei acestui asalt al Kievului.