17 octombrie: Cea de-a doua bătălie de la Kosovo Polje.

La data de 17 octombrie 1448 a avut loc cea de a doua bătălie de la Kosovo Polje, între o coaliție creștină sub conducerea lui Iancu de Hunedoara și armata otomană condusă de sultanul Murad al II-lea. După înfrângerea suferită de creștini în bătălia de la Varna din 1444, Iancu de Hunedoara a ridicat o nouă armată și a început o nouă campanie împotriva Imperiului Otoman, planul său fiind să declanșeze o revoltă a popoarelor creștine din Balcani împotriva turcilor. De aceea, în 1448 el a atacat armata lui Murad al II-lea în apropiere de Kosovo Polje, un oraș din Republica Kosovo de astăzi. La începutul primei zile a bătăliei, creștinii au reușit să cucerească două dealuri din zonă și să-și fortifice tabăra utilizând carele de luptă din dotare. A doua zi, Iancu de Hunedoara a atacat cu trupele sale de cavalerie grea, flancurile armatei otomane, dar a fost copleșit de numărul mare de turci și nevoit să se retragă în tabără. În cea de-a treia zi a bătăliei, Iancu a dat ordin cavalerilor creștini să atace din nou pentru a opri avansul spahiilor și ienicerilor turci ce înaintau în rânduri compacte. Dar fiind mult în inferioritate numerică, a trebuit din nou să se retragă, după ce a aflat că și Skanderbeg conducătorul Albaniei care dorea să se alăture coaliției creștine, a fost atacat de vasalul otomanilor Durad Brankovic al Serbiei. Astfel, în zorii zilei de 20 octombrie, la adăpostul unui detaşament de sacrificiu condus de cumnatul său, Mihail Szilágyi, Iancu de Hunedoara reuşeşte să se retragă din zonă pentru a nu fi încercuit. Pierderile în această luptă au fost mari de ambele părţi, iar după unele documente, aflăm că circa 17.000 de oameni de partea creştină și în jur de 35.000 de soldați turci au pierit în această bătălie. Așa se face că deznodământul bătăliei a pus capăt atât ultimei campanii ofensive antiotomane a lui Iancu de Hunedoara, cât și acțiunilor creștine implicați în cruciadele târzii împotriva musulmanilor, iar cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, pe care creştinii nu au putut-o împiedica, a fost o puternică lovitură dată Creştinătăţii orientale, cu impact deosebit asupra întregii Europe.