19 octombrie: Marea bătălie de la Zama

La data de 19 octombrie a anului 202 î.Hr. a avut loc bătălia de la Zama, dintre armatele romane conduse de generalul roman Publius Cornelius Scipio, cunoscut și sub numele de Scipio Africanul și trupele cartagineze conduse de Hannibal Barcas. Victoria romanilor în această bătălie a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, sfârșitul Cartaginei ca mare putere militară, dar și începutul expansiunii Romei în Marea Mediterană. Conducătorii din această bătălie, Hannibal şi Scipio Africanul erau doi dintre cei mari conducători militari ai acelei perioade. Astfel, Hannibal, general şi om politic cartaginez, era unul dintre cei mai străluciţi strategi militari, el fiind acela care în cel de-al Doilea Război Punic (218-202 î.Hr.), a condus una dintre cele mai vestite campanii militare din istorie, în cursul căreia a traversat Pirineii și Alpii şi a pătruns în Peninsula Italică, unde a învins armata romană în câteva bătălii, cum ar fi cele de la Trebbia, de la Canae și din Câmpia Padului. La rândul său, Scipio Africanul era unul dintre cei mai destoinici generali romani și de aceea a primit de la Senatul roman misiunea de a-l înfrânge pe Hannibal și de a pune capăt războiului, prin invadarea directă a Cartaginei, orașul de origine a lui Hanibal. Astfel, în toamna anului 202 î.Hr. Scipio a debarcat în nordul Africii, iar cele două armate s-au întâlnit față în față în dreptul localități Zama, la 130 de kilometri de Cartagina. Armata lui Hannibal era compusă din aproape 45.000 de infanteriști, 4.000 de călăreți si 80 de elefanți de război, în timp ce Scipio Africanul avea 34.000 de infanteriști și 6.000 de călăreți. La începutul luptei, Hannibal a declanșat atacul printr-o șarjă a elefanților, cu scopul de a rupe coeziunea dintre liniile trupelor romane. Însă Scipio a ordonat cavaleriei sale să arunce în aer făclii aprinse pentru a speria animalele, tactică care i-a și reușit, deoarece o parte din elefanți s-au speriat și s-au întors spre aripa stângă cartagineza pe care a dezorganizat-o complet. Profitând de această ocazie, cavaleria lui Scipio a atacat aripa dreaptă a infanteriei cartagineze, aripă ce a început să se retragă, pe când restul de elefanți au fost atrași în locuri înguste unde nu se puteau mișca și au fost anihilați. Planul lui Scipio pentru a neutraliza amenințarea elefanților a funcționat perfect și i-a permis acestuia să atace susținut centrul armatei cartagineze cu cavaleria, pe când infanteria romană a încercuit și anihilat extremele armatei cartagineze, care având multe pierderi, într-un final a capitulat. Astfel, Hannibal a cunoscut o mare înfrângere, înfrângere care a pus capăt extraordinarei sale carierei militare, după această luptă el fugind din Cartagina pentru a nu fi capturat de către romani, în final sinucigându-se prin otrăvire în orașul Libyssa, din Asia Mică în anul 183 î.Hr.