20 septembrie: Prima atestare documentară a Bucureștiului.

Orașul București a fost atestat documentar pentru prima dată la data de 20 septembrie 1459, printr-un oficiu domnesc emis de către Vlad Țepeș, prin acest act orașului de pe Dâmbovița i se recunoștea rolul strategic din zonă, mai ales cel de supraveghere a drumului de legătură ce pornea de la Târgoviște și ajungea la Giurgiu, acolo unde se afla o puternică raia turcească. În scurt timp, după arestarea lui Vlad Țepeș de către Matei Corvin și încarcerarea lui la Vișegrad, Bucureștiul va fi ales de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. Numai că abia în anul 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul avea să devină capitala Țării Românești, iar din acel moment se va trece la modernizarea masivă a acestui oraș. Astfel, în 1661 apar primele drumuri pavate cu piatră de râu, iar în 1694 se înființează prima instituție de învățământ superior, Academia Domnească, ce se afla în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, orașul se dezvoltă și mai mult, mai ales după ce domnitorul construiește Palatul Mogoșoaia în 1702 și Spitalul Colțea în 1704. În scurt timp, Bucureștiul devine și un important centru economic care se remarcă prin creșterea rapidă a numărului meșteșugarilor și a populației, populație ce se mărește continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie.Astfel, se ajungeca în anul 1798, Bucureștiul să aibă peste treizeci de mii de locuitori, iar în 1831 peste șaizeci de mii. Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea și mai ales după alegerea Bucureștiului ca și capitală a Principatelor Unite și apoi a României, apar o serie de instituții de mare interes public precum: Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Societatea Academică, Filarmonica, Universitatea, Gara de Nord, Grădina Botanică, Ateneul Român, Banca Națională și multe altele. În perioada interbelică, Bucureștiul era denumit „Micul Paris” datorită asemănării sale cu capitala franceză , perioadă în care se va construi intens, iar stilurile abordate de arhitecți vor fi deosebit de variate . La începutul anilor 1940, Bucureștiul va trece prin două momente dificile din punct de vedere urbanistic, anume cutremurul din noiembrie 1940 și bombardamentele aliaților din 1944, ambele făcând ca multe dintre construcțiile emblematice ale Bucureștiului să fie distruse. În prima parte a regimului comunist se dispune ca proiectele viitoarelor construcții să fie mai puțin costisitoare astfel că sde decide reducerea cheltuielilor materiale la strictul necesar, iar în consecință, vor avea de suferit calitatea și aspectul noilor construcții. Altfel spus, Bucureștiul comunist se va caracteriza mai mult prin ridicarea de mari cartiere de blocuri muncitorești specifice țărilor comuniste, prin amplasarea de statui cu scopul glorificării ideologiei comuniste si a liderilor săi, prin demolarea bisericilor si a clădirilor vechi ce stăteau in calea noului plan urbanistic. Așa se face că în această perioadă multe din elementele ce constituiau farmecul “Micului Paris” s-au pierdut pentru totdeauna.