21 septembrie: Asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu.

best auto leo vaslui


La data de 21 septembrie 1939 primul ministru Armand Călinescu este asasinat de către un comando legionar, ca răzbunare a acestora față de implicarea premierului în condamnarea la închisoare și apoi a asasinării liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu. De altfel, activitatea lui Armand Călinescu în funcţii guvernamentale a fost îndreptată împotriva curentelor extremiste care ameninţau ordinea în stat și astfel se face că în anul 1938, când deținea funcția de ministru de interne în guvernul Goga, Armand Călinescu dispune rejudecarea procesului lui Corneliu Zelea Codreanu, pentru ultraj adus unui demnitar, respectiv a lui Nicolae Iorga. Prin rejudecarea acestui proces, s-au adăugat alte noi capete de acuzare pentru liderul legionar, ceea ce a făcut ca Tribunalul Militar să-l condamne pe Zelea-Codreanu la 10 ani de muncă silnică. Adevărul este că legionarii deveniseră extrem de incomozi pentru regele Carol al II-lea, iar la solicitarea acestuia autorităţile au găsit diverse motive pentru a-l trimite la închisoare pe liderul legionar. Odată ce Codreanu a fost condamnat, Armand Călinescu, împreună cu prefectul Poliției Capitalei, generalul Gabriel Marinescu, au mers mai departe și au planificat asasinarea lui Codreanu, fapt care s-a și întâmplat în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, când Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi lideri legionari, au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea de la Jilava. Acest fapt a determinat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii, iar Armand Călinescu şi Nicolae Iorga, care erau consideraţi de legionari direct răspunzători de asasinarea conducătorului lor, au devenit țintele sigure ale acestora. De aceea, la data de 21 septembrie 1939 la intersecția Bulevardului Elisabeta cu Calea Stirbey Vodă din București, o mașină a legionarilor a tăiat calea mașinii oficiale în care se afla prim-ministrul, iar asasinii au deschis focul cu arme automate. Prim-ministrul Armand Călinescu a fost nimerit de 20 de gloanțe și a murit pe loc. După uciderea primului ministru, echipa legionară s-a deplasat la sediul societății de radiodifuziune, a întrerupt emisia și a citit un comunicat în care a anunțat că „prim-ministru Armand Călinescu a fost omorât pentru greșelile făcute”. După ce au citit comunicatul, deși puteau să scape, legionarii au rămas pe loc și s-au predat autorităților. După arestare, fără a mai fi judecați, ei au fost duși la locul atentatului și executați, iar cadavrele lor au fost lăsate pe loc timp de mai multe zile, pentru a fi văzute de populația îngrozită a Bucureștiului.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.