BPN al PNL va face, în jurul datei de 10 mai, o evaluare a şefilor de agenţii, secretari de stat şi miniştri şi va lua mandat pentru rotaţia premierilor, dorită cel târziu la sfârşitul lunii mai / Care e calendarul pentru rotativă
Liberalii se vor reuni în jurul datei de 10 mai într-o şedinţă a Biroului Politic Naţional, pentru o evaluare a sefilor de agentii, secretari de stat si miniştri şi pentru a lua un mandat cu care va merge în coaliţie pentru rotativa guvernamentală. Liberalii speră ca rotaţia premierilor să se finalizeze până la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie. În prezent, mandatul liberalilor este de păstrare a protocolului semnat la constituirea coaliţiei însă există flexibilitate şi pentru o negociere privind ministerele. De asemenea, la rotaţie este posibil ca numărul de ministere să se diminueze.
BPN al PNL va face, în jurul datei de 10 mai, o evaluare a şefilor de agenţii, secretari de stat şi miniştri şi va ieşi cu un mandat clar privind discuţiile în coaliţie, la acest moment, fiind luate în calcul posturile prevăzute în protocolul PSD-PNL, şi anume Ministerul Proiectelor Europene, cel al Transporturilor şi cel al Finanţelor, au precizat surse liberale dar existând şi varianta unei flexibilizări a discuţiilor.
Cu prilejul şedinţei conducerii PNL, se va face un bilanţ al guvernării, într-o Carte Albă a Guvernării liberale.Liberalii urmează să stabilească şi calendarul rotativei guvernamentale. Potrivit calendarului discutat în coaliţie, liberalii speră ca până la momentul 25 mai discuţiile să fie încheiate şi să aibă loc procedurile parlamentare pentru noul Guvern, cu consultări, audieri şi vot în Parlament.
În cazul în care protocolul de guvernare se schimbă, ar putea intra în discuţii şi cei de la UDMR.O altă discuţie ar putea viza numărul secretarilor de stat, PNL având în prezent 35 de secretari de stat în Executiv. Analiza liberalilor va viza activitatea acestor sercetari de stat atât în ministere cât şi la nivel politic, în partid.
În privinţa momentului rotaţiei, liberalii spun că sunt şanse ca noul Guvern să aibă mai puţini miniştri, în funcţie de negocieri.Conform Protocolului coaliţiei de guvernare, Nicolae Ciucă va avea mandat ca premier până pe data de 25 mai 2023, când postul va fi preluat de premierul nominalizat de PSD, până la alegerile generale din 2024.
De asemenea, la schimbarea premierului, conform rotaţiei politice convenite, vor fi înlocuiţi următorii reprezentanţi în Guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; ministrul Finanţelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiţiei; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului.Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că rotativa va avea loc, dar nu chiar în 25 mai, când este Înălţarea şi Ziua Eroilor.
Ciucă a mai spus că o astfel de zi nu trebuie umbrită de un eveniment politic. Premierul a anunţat, însă, că ”la momentul oportun” îşi va depune mandatul, iar PNL va vota un guvern condus de Marcel Ciolacu.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat luni, la întâlnirea avută cu conducerea PNL Timiş, că membrii viitorului Guver vor fi decişi în funcţie de competenţe şi de experienţa profesională.
„Vom stabili garnitura membrilor viitorului Guvern în funcţie de competenţe şi de experienţa profesională”, le-a transmis liderul liberal colegilor de partid in Timiş.
El a reluat afirmaţiile conform cărora actuala Coaliţie reprezintă singura formulă prin care poate fi guvernată eficient România.
„Dacă PNL va fi pus în situaţia de a nu-şi putea pune în aplicare viziunea de guvernare, prezenţa noastră în actuala formulă ar putea fi revizuită”, a subliniat Ciucă, potrivit unor surse participante la întâlnire.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat recent că este interesat de funcţia de vicepremier şi că ”PNL trebuie să aibă poziţia de vicepremier, ministrul al Finanţelor, inclusiv ANAF, pentru că nu e trecut în protocol, Ministerul Transporturilor, inclusiv CNAIR, pentru că nu e trecut în protocol şi SGG”.
Sursă:news.ro