Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care cuprinde măsuri financiare ce constau în acordarea de granturi pentru tranziţia către economia circulară / Legea merge la promulgare

best auto leo vaslui

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care aprobă Ordonanţea Guvernului 27/2022 privind reglementarea unor măsuri financiare prin instituirea schemei de ajutor de minimis în vederea tranziţiei către economia circulară. Iniţiativa legislativă supusă adoptării are ca obiect de reglementare măsuri financiare ce constau în acordarea de granturi pentru tranziţia către economia circulară. Legea merge la promulgare.

Prin proiectul de lege este urmărită revalorizarea resurselor deja existente, reduse la stadiul de deşeuri, care poluează întreg teritoriul naţional, dar şi teritoriile statelor cu care ne învecinăm, prin acţiunea apelor curgătoare.

În acelaşi timp, componenta de cercetare şi dezvoltare va permite obţinerea unui avantaj competitiv în economia globală, iar digitalizarea implicată va crea noi activităţi şi procese purtătoare de valoare sau le va eficientiza pe cele deja existente.

Măsurile financiare privesc acordarea de ajutoare de minimis în vederea stimulării realizării unor investiţii şi a unor categorii de activităţi cu finanţare din fonduri de la bugetul de stat, astfel cum sunt prevăzute în prezenta ordonanţă, în scopul tranziţiei.

Schema se concentrează pe investiţii în tehnologie de ultimă oră, echipamente performante, cercetare şi dezvoltare de produse şi soluţii şi pe schimbări esenţiale ale realităţilor economice şi de mediu, modul în care ne raportăm la resursele naturale, la deşeuri, la procesele de producţie, prin:

– promovarea eco-proiectării, deoarece în această etapă este cel mai eficient să se intervină pentru a creşte posibilitatea de reparare, precum şi durabilitatea şi potenţialul de reciclare a produselor;

– încurajarea utilizării materiilor prime secundare în obţinerea de noi produse, încurajarea producţiei si comercializării de produse cu utilizări multiple, durabile din punct de vedere tehnic, care, după ce devin deşeuri, pot fi valorificate în mod corespunzător şi a căror eliminare este compatibilă cu principiile de protecţie a mediului;

– creşterea gradului de conştientizare a tuturor actorilor implicaţi, producători, consumatori, reciclatori, autorităţi locale cu privire la aplicarea principiilor economiei circulare.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, şi astfel legea merge la promulgare.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.