Ciucă și Ciolacu măresc salariile unor șefi din Guvern și Parlament

best auto leo vaslui

Salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice vor fi stabilite la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022, începând cu data de 1 iunie 2023, printr-o ordonanţă de urgenţă care urmează să fie aprobată, vineri, într-o şedinţă de guvern.

Proiectul de act normativ vizează completarea Articolului I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
„Având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 153/2017 a fost elaborată astfel încât începând cu anul 2022 să fie aplicată în integralitatea sa, apreciem că acordarea nivelului salariilor de bază pentru personalul încadrat pe funcţiile prevăzute în Anexa nr. VIII la nivelul valorii nominale prevăzute în legea-cadru implică un impact bugetar nesemnificativ, care nu va dezechilibra ţintele fiscal-bugetare pentru anul 2023, ci va constitui un prim pas şi o punte în sprijinul aplicării noii legislaţii care va reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În acest sens, articolul unic al prezentei ordonanţe de urgentă a Guvernului prevede completarea articolului I din OUG nr.168/2022 (…) cu un nou alineat, care prevede că, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute la Anexa nr. VIII Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, să se stabilească la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022″, se arată în nota de fundamentare.

Cât va câștiga un secretar general

Un secretar general cu gradul II va avea un salariu de 13.512 lei. În același timp, un comisar general va avea un salariu de 12.985 de lei.

content-image

Gradul II al funcției de secretar general și secretar general adjunct se utilizează la nivelul autorităților și instituțiilor publice care sunt ordonatori principali de credite din administrația publică centrală și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Inspecția Muncii, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Institutul Național de Statistică și altele asemenea, cu un grad ridicat de complexitate a activității, stabilite de către ordonatorii principali de credite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.