Datele care spulberă teoria lui Karl Nehammer: Frontex a publicat rutele folosite de migranți pentru a intra în UE

best auto leo vaslui

România nu a fost considerată de către Austria drept o țară sigură pentru a face parte din spațiul Schengen. Doar că datele oficiale arată că România nu e o rută frecventată de cei care vor să ajungă în Vestul Europei. Date furnizate nu de România, ci chiar de agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, contrazic flagrant teoria susținută de austrieci.

Numărul intrărilor ilegale în Uniunea Europeană a crescut în 2022 cu 64% comparativ cu anul precedent, ajungând la cel mai ridicat nivel de după 2016, a anunţat vineri agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, Frontex, potrivit AFP, informează Agerpres.

Conform agenţiei, în 2022 au fost înregistrate 330.000 de intrări ilegale, dintre care 45% pe ruta Balcanilor de Vest.

Numărul cetăţenilor sirieni vizaţi s-a dublat, ajungând la 94.000.

“Este al doilea an consecutiv cu o creştere puternică a numărului de intrări ilegale”, a precizat Frontex într-un comunicat, adăugând că sirienii, afganii şi tunisienii reprezintă împreună 47% dintre intrările ilegale din 2022.

Pe ruta Balcanilor de Vest, au fost înregistrate 145.600 persoane, o creştere cu 136% faţă de anul precedent.

Pe ruta Mediteranei Centrale, a doua cea mai folosită, numărul traversărilor a depăşit 100.000, adică o creştere de peste 50%.

Circa 10% dintre intrările ilegale au fost efectuate de femei, iar circa 9%, de minori.

Separat, aproape 13 milioane de refugiaţi ucraineni au intrat în UE, prin graniţele terestre, din Ucraina şi Republica Moldova începând cu 24 februarie, când a izbucnit războiul, şi până la finalul anului trecut. Acest număr nu a fost inclus în statistica Frontex privind intrările ilegale în UE.

În aceeaşi perioadă, zece milioane de cetăţeni ucraineni ar fi ieşit din UE prin aceleaşi secţiuni de frontieră.

Sursa:stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.