De Pastele Catolicilor, la Husi a plouat cu pui! La cel al ortodocsilor, frigiderele lui Buzatu au rãmas goale | PAMFLET
În Husi, în timpul Paștelui Catolicilor, primarul Ciupilan a împărțit pui la electoratul care se pregătea să iasă din post. Vestea s-a răspândit rapid în întregul județ, iar credincioșii ortodocși au început Săptămâna Patimilor cu un gust amar în gură. Pentru a fi în competiție cu primarul Husului, Dumitru Buzatu a început și el să împartă frigidere, deoarece le trimitea Ciupilan puii, dar nu le dădea și un loc unde să îi țină la rece.
Sefa de cabinet a lui Buzatu, Ana Obreja, împreună cu directorul de la Protecția Copilului, care are un certificat de handicap, au mers cu frigiderele în spate la creștinii la care curentul electric nu ajunsese încă. Însă, cei care au primit frigiderele s-au ales cu ele goale, așteptând ca cineva să le umple cel puțin la Paștele Cailor.
Cu toate acestea, directorul de la Protecția Copilului, Dragos Cazacu, a ridicat o mare preocupare. În imagini se poate observa că el căra un frigider mult mai înalt decât el. Având în vedere diagnosticul crunt pe care l-a primit de la comisia de la Vaslui, se pune întrebarea dacă acesta avea voie să facă acest efort. Dacă nu, atunci ar trebui să fie rușine pentru Dumitru Buzatu, care l-a trimis cu frigiderul în spate pe drumurile neasfaltate ale Vasluiului. Cu toate acestea, Ana Obreja a venit în ajutorul său, altfel Cazacu ar fi riscat să rămână anchilozat și la Paștele ortodox.