Exporturile de petrol ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel de la invazia din Ucraina, în ciuda sancţiunilor. India revinde ţiţeiul rusesc
Exporturile de petrol ale Rusiei au crescut la cel mai ridicat nivel de când trupele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina, în urmă cu mai bine de un an, potrivit unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), citat de CNN.
În aprilie, Rusia a exportat 8,3 milioane de barili pe zi de ţiţei şi petrol, arată raportul lunar al AIE privind petrolul, publicat marţi. Creşterea exporturilor de ţiţei a compensat, pe de altă parte, scăderea exporturilor de produse rafinate, a precizat agenţia.
Creşterea vine în ciuda faptului că Uniunea Europeană a impus anul trecut o interdicţie asupra tuturor importurilor maritime de ţiţei din Rusia şi o interdicţie totală asupra importurilor de produse petroliere rafinate.
Rusia a reuşit însă să redirecţioneze volume uriaşe din petrolul său către China şi India.
INDIA REVINDE PETROLUL RUSESC
India a devenit unul dintre cei mai mari cumpărători de petrol rusesc de când Moscova a invadat Ucraina – şi trimite o mare parte din acesta înapoi în Europa sub formă de combustibil rafinat.
Într-un articol publicat marţi de Financial Times, şeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că UE ar trebui să ia măsuri drastice împotriva Indiei, întrucât revinde petrol rusesc în Europa. Borrell a avertizat că această practică “este cu siguranţă o eludare a sancţiunilor, iar statele membre trebuie să ia măsuri”.
“Rusia pare să aibă puţine probleme în a găsi cumpărători dispuşi să preia ţiţeiul şi produsele sale petroliere”, a declarat AIE în raportul său.
RUSIA NU ŞI-A RESPECTAT ANGAJAMENTELE FAŢĂ DE OPEC+ DE A-ŞI REDUCE EXPORTURILE
Cu toate acestea, veniturile din exporturile de petrol ale Rusiei au scăzut cu 27% în aprilie, comparativ cu aceeaşi lună din 2022, a estimat agenţia.
Încasările fiscale din sectorul de petrol şi gaze al ţării – care contribuie cu aproximativ 45% la bugetul federal – au scăzut cu aproape două treimi în aceeaşi perioadă.
AIE a declarat că Rusia ar putea creşte exporturile de petrol ca o modalitate de a compensa scăderea veniturilor. Ţara nu şi-a respectat angajamentul faţă de OPEC+, grupul de state producătoare de petrol, de a reduce exporturile cu 500.000 de barili pe zi luna trecută, potrivit estimărilor AIE.
Sursă:news.ro