Florin Cîțu, despre candidatura lui Ciucă la prezidenţiale: „Încă nu m-a convins, ştiam că nu are ambiţii politice”
Fostul premier şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal Florin Cîţu afirmă, întrebat dacă în opinia sa succesorul său, Nicolae Ciucă, ar trebui să fie candidatul PNL la alegerile prezidenţiale de anul viitor, că acesta nu l-a „convins” că ar trebui să fie candidatul partidului pentru funcţia supremă în stat.
Iată ce a spus acesta: „Încă nu m-a convins, vom vedea ce se va întâmpla, dar ştiam că nu are ambiţii politice”.
Întrebat dacă Nicolae Ciucă este în pericol de a-şi pierde funcţia politică de preşedinte al PNL după ce nu va mai deţine funcţia de prim-ministru, Cîţu a răspuns: „Eu nu cred în aşa ceva, deocamdată”.