Grindeanu comentează veleităţile de bucătar ale lui Liviu Dragnea: Nu aveam cum să nu văd miştoul de pe internet, Chiar e un bucătar bun / Ce spune despre viitorul politic al lui Dragnea

best auto leo vaslui
FOTO: Inquam Photos / George Călin

Sorin Grindeanu, fost prim ministru în perioada în care Liviu Dragnea conducea PSD şi îndepărtat din funcţie de partid tot în urma unei decizii susţinute de Dragnea comentează lansarea acestuia pe Youtube cu un canal de gătit, povestind că ştia această latură a fostului lider social-democrat şi că acesta chiar a gătit pentru el. Grindeanu e de părere că Dragnea nu mai are viitor în poltiică, dar ar putea avea succes ca bucătar.

„Nu aveam cum să nu văd miştoul de pe internet. Chiar dacă nu am văzut emisiunea respectivă, am văzut după aceea şi am primit foarte multe… Să ştiţi că eu ştiam că are această latură, această componentă”, a spus Sorin Grindeanu despre Liviu Dragnea în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima Tv.

Întrebat dacă Liviu Dragnea a gătit vreodată pentru el, Grindeanu a răspuns pozitiv, spunând că fostului lider PSD îi plăcea să gătească şi chiar e un bucătar bun. 

Actualul vicepremier, demis din funcţia de prim ministru de propriul partid în urma unei decizii a lui Dragnea, e de părere că fostul lider al PSD nu mai are viitor în politică, dar ar avea succes în demersul făcut pe Youtube.

De asemenea, întrebat dacă Dragnea s-a reînscris în PSD, Grindeanu a răspuns: „Nu, din câte ştiu, nu şi nici nu-mi doresc acest lucru”. 

El spune că „scânteia” disputei dintre el şi Liviu Dragnea a reprezentat-o adoptarea Ordonanţei 14, care abroga controversata OUG 13.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.