Maia Sandu îi așteaptă pe moldoveni să se decidă în privința renunțării la neutralitatea țării
Maia Sandu, a spus că renunțarea la neutralitatea Republicii Moldova este posibilă doar dacă majoritatea cetățenilor își doresc acest lucru. Aceasta consideră că opiniile cetăţenilor se pot schimba în timp: Dacă te uiţi la Finlanda, războiul din Ucraina i-a speriat
Iată ce a spus Maia Sandu: „Acest lucru se poate face doar prin modificarea Constituției. Şi acest lucru este posibil doar dacă majoritatea cetățenilor îşi doresc acest lucru. Dacă te uiţi la rezultatele sondajelor, astăzi nu există sprijin din partea cetățenilor pentru renunțarea la statutul de neutralitate din Constituţie”
Răspunzând la o întrebare despre relaţiile cu Rusia, şeful statului a confirmat că după începerea războiului din Ucraina, aceste relaţii se menţin doar prin intermediul ambasadelor.
„Nu avem ce să discutăm cu ei… Declaraţiile ruşilor, ca de obicei, sunt isterice, ameninţătoare, cu lipsă de respect faţă de cetăţenii Moldovei. Nimic nou, din păcate. Dar trebuie să facem ceea ce este în interesul Republicii Moldova şi acest lucru îl facem, dar nu ceea ce spune Moscova”