Marş de 1 Mai la Paris, pe fondul contestării reformei pensionării, de la Place de la République la Place de la Nation. Defilări în mai multe oraşe franceze

best auto leo vaslui

Până la 100.000 de manifestanţi urmează să participe la ”Sărbătoarea Muncii” de 1 Mai, luni, La Paris, estimează autorităţile franceze, la o defilare de la Place de la République, începând de la ora locală 14.00 (15.00, Ora României) şi până la Place de la Nation, la ora locală 19.00 (20.00, ora României), pe fondul contestării reformei pensionării, un eveniment la care ot participa numeroase sindicate europene, dar şi elemente de risc, relatează Le Figaro.

Manifestaţii aveau deja loc în mai multe oraşe din ţară – Nantes, Lyon, Marseille, Toulouse, Strasbourg, Clermont-Ferrand.


Sindicatele speră la o mobilizare masivă de Ziua Internaţională a Muncii împotriva reformei pensionării.


Acest marş a fost planificat minuţios, ca la orice zi de mobilizare, potrivit cotidianului, o provocare logistică la Paris.

Coloana de 1 Mai urmează să plece din Place de République, la ora locală 14.00 (15.00, ora Românmiei), către Place de la Nation, unde ar urma să se încheie la ora locală 19.00 (20.00, ora României), pe un traseu pe bulevardul Voltaire.

Un dispozitiv de securitate specific urmează să intre în acţiune în sectoarele Beaubourg, République, Belleville, Ménilmontant, Bastille, Gare de Lyon, Gambetta şi Nation, potrivit cotidianului.

Automobiliştii sunt îndemnaţi de Prefectura de Poliţie a Parisului ”să ocolească larg sectorul în timpul evenimentului”.

În contextul în care numeroase magazine sunt luate drept ţintă de către spărgători de la începutul mobilizării împotriva reformei pensionării, prefectura recomandă ”închiderea magazinelor situate pe traseul (marşului), iar altfel să le protejeze”.

Astfel numeroase restaurante şi magazine de pe traseul marşului urmează să fie închise.

Circulaţia pietonilor este afectată şi ea de această mobilizare, iar controale ale poliţiei urmează să fie consolidate înainte de manifestaţie, ”în lupta împotriva interzise de a purta arme, obiecte ilicite sau periculoase”.

Nici transportul cu metroul nu va decurge normal.

RATP a anunţat închiderea a şase staţii de metrou, încă dinainte de manifestaţie, situate pe traseul marşului, şi anunţă că le va redeschide ”cu autorizarea Prefecturii de Poliţie”.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.