Măsură salutară la Suceava: Familiile vor primi câte 2500 de lei pentru fiecare nou-născut

best auto leo vaslui
Sursa foto: Facebook

Primarul Ion Lungu a inițiat un proiect de lege prin care familiile cu domiciliul în municipiul Suceava vor primi un sprijin financiar de 2.500 de lei pentru fiecare nou-născut, informează Monitorul de Suceava.

Edilul a spus că măsura este menită să încurajeze oamenii să dea naștere la copii, în condițiile crizei demografice prin care trece localitatea.

„Este o problemă foarte importantă și prin acordarea unui sprijin vom încerca să creștem natalitatea. Măsura se aplică și în alte orașe din țară. Vrem să acordăm un sprijin financiar pentru fiecare copil nou-născut, probabil sub forma unui card cu care să se poată achiziționa produse necesare pentru creșterea copilului. De sprijinul în valoare de 2.500 de lei ar urma să beneficieze doar cei cu domiciliul stabil în municipiul Suceava, nu și cei care au reședința aici, precum sunt refugiații ucrainenii”, a precizat edilul Sucevei.

Anul trecut, în municipiul Suceava s-au născut 3.707 copii.

Scăderea natalității se numără printre cauzele care au dus la o reducere semnificativă a persoanelor care locuiesc în municipiul Suceava, conform datelor ultimului recensământ, început în 2021.

Conform rezultatelor parțiale ale acestuia, populația Sucevei a scăzut cu 7.813 persoane, fiind de 84.308 locuitori, față de 92.121 în 2012.

În 2022, în România s-au petrecut cele mai puține nașteri din 1888 încoace. Conform ultimului Recensământpopulația României a scăzut cu un milion față de ultima numărătoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.