Ministerul Proiectelor Europene: 27 de noi contracte de 43,7 milioane de euro pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu, semnate/ Castelul Huniade, Cetatea Medievală Bistriţa, între obiective/ Boloş: Sunt investiţii în repere care ne definesc ca popor

best auto leo vaslui
FOTO: MIPE

Un număr de 27 de contracte de finanţare pentru modernizarea şi reabilitarea unor situri turistice care fac parte din programul ”România Atractivă” au fost semnate marţi, anunţă Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Castelul Huniade, Cetatea Medievală Bistriţa şi mai multe biserici de lemn se numără printre obiectivele care vor fi restaurate. ”Contractele pe care le-am semnat astăzi au, pe de o parte, o însemnătate economică pentru că vor aduce, fără îndoială, mai mulţi turişti în România şi vor stimula investiţiile private în activităţile turistice din zonele respective. Pe de altă parte, vorbim despre investiţii în repere care ne definesc ca popor, despre o cultură singulară clădită în secole pe care avem nevoie să o preţuim cu adevărat”, a afirmat ministrulş Marcel Boloş.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MIPE, obiectivele finanţate sunt incluse în 9 din cele 12 rute care vor fi finanţate prin Componenta 11 – Turism şi Cultură din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

La evenimentul de semnare au participat, alături de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi secretarul de stat Csilla Hegedus, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai lăcaşurilor de cult care vor fi reabilitate şi modernizate în cadrul acestei componente din PNRR.

”Până anul trecut, nimeni nu se încumeta să investească în clădiri de patrimoniu, chiar dacă ele sunt esenţa identităţii noastre. Din 2022, am lansat primele apeluri de proiecte şi am semnat primele contracte de finanţare care aduc România Atractivă la viaţă şi va fi un punct de referinţă internaţional. Vorbim despre obiectivele cuprinse în cele 12 rute turistice şi culturale ale Componentei 11 din PNRR, prin care vom investi 137,6 milioane euro pentru restaurarea a 256 obiective de patrimoniu şi 9,6 milioane de euro pentru promovarea unor rute turistice unice în Europa. Contractele pe care le-am semnat astăzi au, pe de o parte, o însemnătate economică pentru că vor aduce, fără îndoială, mai mulţi turişti în România şi vor stimula investiţiile private în activităţile turistice din zonele respective. Pe de altă parte, vorbim despre investiţii în repere care ne definesc ca popor, despre o cultură singulară clădită în secole pe care avem nevoie să o preţuim cu adevărat. Vreau să mulţumesc tuturor reprezentanţilor autorităţilor locale şi ai lăcaşelor de cult prezenţi astăzi aici pentru că au pus umărul la îndeplinirea acestui obiectiv esenţial nu doar pentru noi, ci pentru toate comunităţile din jurul acestor situri şi pentru România”, a declarat ministrul Marcel Boloş.

”Mă bucur că atât de multe clădiri valoroase vor fi salvate datorită programului România Atractivă. Sunt încrezătoare că vor aduce beneficii comunităţilor locale după restaurare, deoarece scopul nostru este să atragem cât mai mulţi turişti în aceste locuri, crescând, astfel, veniturile comunităţii şi crearea de noi locuri de muncă”, a transmis Csilla Hegedus.

Castelul Huniade, Cetatea Medievală Bistriţa şi mai multe biserici de lemn, printre obiectivele restaurate

Valoarea totală a contractelor semnate marţi este de 43,7 milioane de euro, din care vor fi finanţate, în total, 69 de obiective turistice şi culturale:

– Ruta Castelelor – 8,92 mil. euro prin care se vor finanţa Castelul Huniade, azi Muzeul Banatului, şi Castelul Sturdza – Mănăstirea Miclăuşeni;

– Ruta Cetăţilor – 4,82 mil. euro din care vor fi finanţate Cetatea Medievală Bistriţa (municipiul Bistriţa) şi Cetatea Şinteu – Piatra Şoimului (oraş Aleşd);

– Traseul castrelor romane – 4,77 mil. euro din care vor fi realizate investiţii în Castrul roman Gilău şi Castrul roman Drajna de Sus;

– Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 6,54 mil. euro pentru restaurarea patrimoniului cultural al Mănăstirii Humor şi restaurarea ansamblului Mănăstirii Râşca;

– Ruta bisericilor de lemn – 2,38 mil. euro pentru biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” (Parohia Coteşti), biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (comuna Săliştea), ansamblul bisericii ’’Cuvioasa Parascheva’’ (Parohia Precista Tg. Ocna) şi patrimoniul cultural al bisericii de lemn din Mănăstioara (Mănăstirea “Sfântul Ioan Cel Nou de la Suceava”);

– Ruta Sf. Ladislau – 3,79 mil. euro prin care se vor finanţa Biserica Romano-Catolică Sfânta Maria (Parohia Romano-Catolică Baia Sprie) şi Biserica Reformată Daia (Parohia Reformată Daia);

– Ruta curiilor – 3,38 mil. euro pentru Conacul Gyárfás (Oraşul Cristuru Secuiesc) şi Castelul Bánffy (Parohia Reformată Nuşfalău);

– Ruta culelor – 5,67 mil. euro prin care se vor finanţa Ansamblul “Cula Căleţeanu”, Cula Zătreanu, Cula Nistor, Cula Sf.Mina – Orchidan şi reabilitarea turnului medieval de la Hotărani – Comuna Fărcaşele;

– Ruta satelor cu arhitectură tradiţională – 3,43 mil. euro pentru patrimoniul vernacular al comunei Petrova (Judeţul Maramureş), patrimoniul vernacular al comunei Bogdan Vodă (Judeţul Maramureş), patrimoniul vernacular al comunei Lăpuş (Judeţul Maramureş), ruta caselor cu arhitectură tradiţională din localitatea Râu Sadului, gospodării cu arhitectură tradiţională din comuna Straja (judeţul Suceava); case cu arhitectura tradiţională din comuna Hoghilag.

Reprezentanţii MIPE au arătat că obiectivul Investiţiei 1 Promovarea celor 12 rute turistice/culturale din cadrul Componentei 11 Turism şi cultură din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este de a creşte atractivitatea destinaţiilor turistice selectate în urma dezvoltării a 12 rute turistice/culturale tematice în zonele rurale defavorizate din România şi crearea de noi locuri de muncă în industria turistică.

Acest obiectiv va fi atins prin două tipuri de activităţi complementare: restaurarea obiectivelor incluse în cele 12 rute turistice şi culturale şi promovarea prin intermediul digitalizării rutelor, marcare, semnalistică, management, marketing, aplicaţii pentru telefon.

Pentru restaurarea a 187 de obiective incluse în cele 12 rute turistice şi culturale au fost deja semnate 58 de contracte de finanţare, în valoare totală de 93,92 mil. euro, în cadrul apelurilor 1 şi 2 de proiecte.

Platforma digitală ”România atractivă” finanţată prin PNRR  va include peste 750 de obiective turistice şi culturale din România

Pentru promovarea celor 12 rute turistice şi culturale, acţiunile întreprinse în cadrul contractului de servicii de promovare în valoare de 9,6 mil. euro vizează: digitalizarea valorilor aferente fiecăreia dintre cele 12 rute cultural-turistice; marcarea şi semnalizarea rutei/obiectivelor incluse în cadrul fiecărei rute turistice/ culturale; crearea unei oferte culturale integrate prin activităţile de promovare ofertate; promovarea rutelor atât online, cât şi offline la nivel naţional şi internaţional.

”Promovarea digitală a celor 12 rute turistice se va realiza prin implementarea unui instrument software funcţional, accesibil şi atractiv (platforma „România atractivă”). Până în prezent au fost selectate în vederea promovării 277 situri/obiective, respectiv 22 castre romane, 31 cetăţi, 15 biserici fortificate, 53 biserici de lemn, 19 mănăstiri din zona Moldovei, 21 castele, 14 curii din zona Transilvaniei, 11 cule, 30 trasee gastronomice tradiţionale, 20 obiective de pe ruta Sf. Ladislau, 8 gospodării tradiţionale din Delta Dunării şi 33 sate cu arhitectură tradiţională”, au explicat reprezentanţii ministerului.

În total, vor fi promovate 306 obiective incluse în cele 12 rute turistice şi culturale, iar pentru alte 450 vor fi identificate sursele online de promovare şi la includerea unor link-uri către acestea pe platforma ”România atractivă”.

Obiectivul Investiţiei 2 Crearea / modernizarea de muzee şi memoriale inclusă în Componenta 11 Turism şi cultură din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este de a contribui la dezvoltarea turismului cultural prin modernizarea şi crearea muzeelor şi memorialelor dedicate opresiunii şi conflictelor.

Prin această investiţie se propune crearea unor centre muzeale diferite de cele existente în România, care vor deveni centrul comunităţii în care vor fi construite/revitalizate. Toate aceste muzee vor fi concepute sau transformate în conformitate cu cele mai noi tendinţe şi standarde din domeniu, utilizându-se metode interactive şi tehnologii digitale pentru a crea o experienţă unică şi pentru a asigura accesul tuturor la cultură, la educaţie, indiferent de locaţie şi provenienţă.

În cadrul acestei investiţii au fost semnate 8 contracte în valoare totală de 69,88 mil. euro.

Componenta 11 – Turism şi Cultură din PNRR dispune de o alocare totală de 449 de milioane de euro.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.