Oficialii CNAIR anunţă că tronsonul Sebeş – Turda al A 10 va fi redeschis pe 15 mai, dar că în zona Alba Iulia Nord se va face o „expertiză extinsă”, având în vedere că noi probleme au apărut la terasamentul drumului

best auto leo vaslui

Autostrada Sebeş-Turda, închisă la finalul lunii ianuarie după ce o bucată de drum s-a rupt în urma unei alunecări de teren, în zona Alba Iulia Nord, va fi deschisă în data de 15 mai, însă constructorul va face o nouă expertiză, în condiţiile în care în apropiere de zona în care s-a produs alunecarea iniţială au apărut alte probleme, respectiv fisuri în dealul pe care a fost construit drumul de mare viteză. Firma italiană Pizzarotti a realizat atât proiectarea, cât şi execuţia tronsonului afectat de alunecări, iar lucrarea este în garanţie.

Tronsonul Sebeş-Turda din autostrada A 10, care la finalul lunii ianuarie a fost închis pe un sens de mers după ce o bucată din carosabil s-a rupt, din cauza unei alunecări masive de teren, are noi probleme, tot în zona Alba Iulia Nord, acolo unde s-a produs şi alunecarea iniţială.

La scurt timp după ce zona afectată de alunecare a fost asfaltată, în apropierea acesteia au apărut o altă alunecare, dar şi noi fisuri în drum. imaginile surprinse de jurnaliştii de la Ziarul Unirea arătând crăpături în dealul pe care a fost construit drumul. 


În aceste condiţii, constructorul care a realizat lucrarea, compania italiană Pizzarotti, va realiza o nouă expertiză, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.

Conform oficialului CNAIR, având în vedere situaţia, „rezultă că o zonă mai mare are probleme”, şi este nevoie de o ”expertiză extinsă”. Drumul va fi deschis, în timp ce se va realiza această expertiză. 


„Pizzaroti spune că până pe 15 mai termină lucrările inclusiv la a doua zonă în care au apărut fisuri. (…) Dar asta nu îi exonerează de realizarea unei expertize care să spună exact care este situaţia pe toată bucata de drum, în acea zonă şi în funcţie de ce va identifica expertiza trebuie să ia măsuri pentru remediere.. (…) Nu este normal ca un constructor care a realizat atât partea de proiectare, cât şi execuţia, să livreze o lucrare cu asemenea probleme”, a precizat Alin Şerbănescu pentru News.ro.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.