Președintele Serbiei ironizează Bucureștiul și vorbește de datoria publică a României și Bulgariei: Belgradul a arătat ca o metropolă de Anul Nou față de alte capitale din vecinătate

best auto leo vaslui

„Când am fost numit premier (2014), Bulgaria avea datoria publică de 22% din PIB, iar Serbia de 79% din PIB. Astăzi Serbia are datoria publică de 55% din PIB, iar Bulgaria se apropie de aceeași valoare a datoriei publice, la fel și România”,a declarat președintele Serbiei, Aleksandar Vučić în discursul său anual câtre națiune.

„Priviți cât a crescut datoria publică a Croației în ultimii ani și cu toate greutățile Serbia nu a primit nici opt, nici 10, nici 20, nici 50 de milioane de euro de la UE” – a declarat Vučić, adăugând că este suficient să privești Belgradul, care în raport cu alte capitale din vecinătate a arătat de Anul Nou ca o metropolă, iar sârbii au călătorit mai mult decât oricând în Austria, Spania, Franța sau Emirate.

„Serbia este tot mai bogată și mai puternică și oamenii simt” – a declarat Vučić, adăugând că acum pentru cetățeni cea mai mare problemă este poluarea, dar acum 35 de ani era rata șomajului. Vučić a declarat că regretă că nu s-a organizat un referendum privind exploatarea zăcământului de litiu de lângă Loznica, pentru că este sigur că opoziția ar fi pierdut, deoarece ar fi fost cea mai bună investiție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.