Procurorul federal al Elveţiei investighează preluarea Credit Suisse de către UBS, pentru posibile încălcării ale legii

best auto leo vaslui

Procurorul federal al Elveţiei a deschis o anchetă cu privire la preluarea Credit Suisse de către UBS Group, a anunţat duminică biroul procurorului general, pentru posibile încălcări ale legislaţiei penale a ţării de către oficialii guvernamentali, autorităţile de reglementare şi directorii de la cele două bănci, care au convenit luna trecută asupra unei fuziuni de urgenţă pentru a evita colapsul sistemului financiar al ţării, transmite Reuters.

Au existat ”numeroase aspecte ale evenimentelor din jurul Credit Suisse” care merită investigate şi care trebuiau analizate pentru ”identificarea oricăror infracţiuni care ar putea intra în competenţa [procurorului]”, se arată într-un comunicat al procurorului, cu sediul în capitala elveţiană Berna.

Biroul Procurorului General doreşte să îşi îndeplinească în mod proactiv mandatul şi responsabilitatea de a contribui la un centru financiar elveţian curat şi a înfiinţat un sistem de monitorizare astfel încât să poată lua măsuri imediate cu privire la orice probleme care intră în aria sa de responsabilitate”, potrivit comunicatului.

Biroul a oferit nicio informaţia cu privire la aspectele specifice ale acordului de fuziune pe care le-ar putea analiza sau cât ar putea dura investigaţia.

Credit Suisse şi UBS nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Luna trecută, UBS a declarat că va achiziţiona banca Credit Suisse pentru 3 miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), într-o tranzacţie orchestrată de guvernul elveţian, banca centrală şi autoritatea de reglementare a pieţei.

Banca încearcă să încheie tranzacţia până la sfârşitul lunii aprilie, au declarat surse pentru Reuters.

Un sondaj în rândul economiştilor elveţieni a constatat că aproape jumătate consideră că preluarea Credit Suisse nu este cea mai bună soluţie şi au avertizat că situaţia a afectat reputaţia Elveţiei ca centru bancar.

Acordul, care a fost, de asemenea, conceput pentru a ajuta la asigurarea stabilităţii financiare la nivel global într-o perioadă de turbulenţe, a stârnit îngrijorare în rândul criticilor cu privire la dimensiunea băncii fuzionate, cu active de 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi în întreaga lume.

Până la 30% dintre angajaţi şi-ar putea pierde locurile de muncă din cauza preluării, potrivit unui manager senior al UBS, citat în presa elveţiană.

Sursă:news.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.