Putin a anunțat că va desfășura arme nucleare tactice în Belarus. Ucraina a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU

best auto leo vaslui

Ucraina cere convocarea Consiliului de Securitate al ONU după ce Vladimir Putin a anunțat că va desfășura arme nucleare tactice în Belarus. NATO denunță retorica nucleară iresponsabilă a Rusiei, iar Bulgaria îndeamnă la negocieri evaluând că situația devine tot mai periculoasă.

Președintele rus, Vladimir Putin, a anunțat că a a încheiat un acord cu omologul său bielorus, Alexandr Lukașenko, privind stocarea de arme nucleare pe teritoriul țării vecine.

Liderul de la Kremlin a spus că acesta este un răspuns faţă de intenţia Marii Britanii de a furniza Ucrainei obuze perforante cu uraniu sărăcit. El a susținut că Rusia nu face nimic neobișnuit întrucât „SUA au desfășurat de mult timp arme nucleare pe teritoriul aliaților europeni”.

Ucraina a cerut sâmbătă convocarea urgentă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU şi a solicitat statelor occidentale şi Chinei să determine Rusia să înceteze „şantajul nuclear”.

Alianța Nord Atlantică a criticat „retorica” nucleară „periculoasă şi iresponsabilă” a Moscovei precizând că nu a fost observată nicio schimbare în postura nucleară a Rusiei care să determine NATO să o ajusteze pe a sa.

Vicepreşedinta Bulgariei, Ilijana Iotova, a îndemnat duminică la negocieri între Rusia şi Ucraina apreciind că situația devine „tot mai periculoasă şi înfricoşătoare”. „Armele tot mai multe conduc la decizii imprevizibile şi acum ameninţarea este reală”, a explicat ea.

Ministerul britanic al Apărării a anunţat săptămâna trecută că va oferi Ucrainei 14 tancuri Challenger 2 echipate cu obuze perforante care conţin uraniu sărăcit.

Acest gen de muniție, folosit deja de SUA în războaiele din Irak şi în bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii în 1999, sunt utilizate în proiectilele antitanc, având o eficienţă deosebită în perforarea blindajelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.