Raluca Turcan vrea să trimită Poliția acasă peste românii aflați în concediu medical, la fel ca la cei arestați la domiciliu
Un proiect de lege inițiat de deputatul liberal Raluca Turcan ar putea face ca românii aflați în concedii medicale să poată fi verificați cu poliția, la fel ca cei arestați la domiciliu. Cei care nu permit verificarea nu vor fi plătiți în perioada concediului medical, arată acest proiect legislativ.
Turcan arată că doar în primele două luni ale anului, statul a plătit deja 60% din bugetul destinat concediilor medicale.
„Beneficiarii de concedii medicale care nu necesită internare trebuie să informeze angajatorii unde se află pe perioada concediilor medicale. Acest control va fi realizat de angajatorii forțelor de muncă și municipiului București și personal de la poliția comunitară”, a declarat Raluca Turcan.
„Proiectul pe care l-am inițiat propune un mecanism de control al concediilor medicale. Acesta se realizează la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp și în condițiile stabilite prin lege. Va fi realizat de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, însoțiți de către personal din cadrul poliției comunitare/ locale”, a mai spus Raluca.
De asemenea, ea promite că vor fi „respectate drepturile și libertățile cetățenești, carantate de constituția României și se va garanta inviolabilitatea domiciliului sau a reședinței asiguratului.”
Ea mai justifică inițiativa legislativă prin faptul că se încearcă stoparea risipei și eventualelor fraude. „Prin inițiativa legislativă propusă venim cu soluții concrete pentru a stopa risipa și eventualele fraude introducând obligația persoanelor care intră în concediu medical (care nu sunt internate) pentru incapacitate temporară de muncă de a declara adresa la care vor fi pe perioada concediului și de a permite controlul în intervalul de timp declarat”, mai declarat deputata Raluca Turcan.
„Trebuie să fim responsabili cu puținii bani pe care îi avem la dispoziție pentru plata concediilor medicale”, mai recomandă deputatul.
Potrivit acesteia, concediile medicale nu ar trebui văzute ca o „sursă de venit sau o formă de a chiuli de la muncă”.
„Nu ar mai trebui să avem situații în care cineva își ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie”, mai susține Raluca Turcan.