Rusia vrea o împărțire liniștită a Ucrainei: „Să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii”
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil. Acesta a subliniat că o „împărţire liniştită” a Ucrainei este „mai bună” decât un război mondial şi a invocat în context „aspiraţii” în acest sens ale Poloniei, Ungariei şi Românie.
Iată ce a spus acesta: „ Este mai bună o „împărţire liniştită” a Ucrainei, decât statutul ei de membru în NATO sau un război mondial. Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii”
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate rus a declarat că Rusia ar putea folosi prima arme nucleare dacă agresiunea la adresa ei va ameninţa însăşi existenţa statului rus.
Totodată, Medvedev a afirmat că toţi politicienii europeni depind de SUA, „chiar şi cei mai liniştiţi, mai loiali, cu care noi (Rusia) avem relaţii normale”.
În plus, Dmitri Medvedev consideră posibilă „separarea” unor state din componenţa SUA şi a declarat că „va ţine pumnii pentru Texas”, dacă acest stat va dori să devină independent faţă de Washington.