Se jură că nu fură – Rareș Bogdan susține că nu are nicio legătură în dosarul de corupție Otopeni și Romarm

best auto leo vaslui

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a susţinut, într-o conferinţă de presă, că nu are nicio legătură cu dosarul Otopeni, precizând că a dat explicaţii în dosarul Romarm, deşi nu s-a dus la Direcţia Naţională Anticorupţie. El a afirmat că nu are nicio calitate în niciunul dintre dosare.

Iată ce a spus Rareș Bogdan: „Deci cu Otopeniul n-am nicio legătură, decât că zbor de pe Aeroportul Otopeni În urmă cu o săptămână eram împreună cu premierul României, preşedintele PNL, secretarul general, ministrul de Interne, cu prim-vicepreşedinţii Cristian Dumitrescu şi Dan Motreanu, iar în momentul când am terminat şedinţa am constatat că sunt ‘arestat’.”

Rareş Bogdan a adăugat că Direcţia Naţională Anticorupţie a procedat „foarte transparent”, transmiţând un comunicat şi s-a întrebat de ce din mai multe nume care au apărut în stenograme, şi din zona Stângii, şi din zona Dreptei politice, „singurul nume vehiculat în spaţiul public timp de patru zile” a fost al său.

El a menţionat că a „răspuns extrem de sincer” în legătură cu dosarul Romarm, dar nu a fost la DNA.

„Nu, nu am fost la DNA, am fost aici (la şedinţa conducerii PNL). În schimb, în dosarul Romarm, cel cu achiziţiile de măşti, respectiv cu numirea unor persoane în conducerile unor companii, am fost întrebat, am răspuns extrem de direct, extrem de sincer şi cred că undeva la câteva fraze, nu am avut nicio legătură cu numirea domnului Gabriel Ţuţu. Eu am crezut că e o poreclă, nu l-am cunoscut personal, n-am avut nicio legătură cu numirea dânsului în vreo funcţie la nivelul Ministerului Economiei

Potrivit acestuia, „dacă nu apărea toată această tevatură”, la solicitarea unor colegi care au fost la reuniunea PNL de la Vila Lac, a spus că nu exclude posibilitatea de a candida pentru funcţia de vicepremier în viitorul Guvern.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.