STB depășește Auchan și anunță că renunță la casieri și casele de bilete

best auto leo vaslui

Societatea de Transport București (STB) se pregătește să renunțe la cea mai mare parte a centrelor de vânzare a biletelor, acestea urmând să fie comercializate în câteva mii de puncte automate, deja existente, unde se achiziționează cartele de telefonie mobilă sau se pot plăti facturi. Anunțul a fost făcut de către directorul general al companiei, Adrian Criț, într-un interviu acordat pentru Mainnews.ro.

Conform directorului general, măsura va produce economii la bugetul companiei. Chiț a anunțat că „digitalizăm tot ceea ce înseamnă componentă de vânzare”. Acesta a precizat că „ o parte dintre angajați vor rămâne în centrele care vor rămâne”.

„Odată cu digitalizarea nu am mai angajat alte persoane, după ieșirea unor angajați la pensie. Am redus numărul de centre de vânzare. Un nou proiect presupune că vom avea câteva mii de centre de vânzare automate.

Pe modelul acelor centre care vând cartele de telefon. Acestea vor fi integrate cu sistemul automat de taxare de care noi dispunem. Sunt patru companii la nivel municipal care au o rețea de câteva mii de centre. Acestea vor fi integrate cu sistemul nostru.

Noi digitalizăm tot ceea ce înseamnă componentă de vânzare. O parte dintre angajați vor rămâne în centrele care vor rămâne. Sunt anumite puncte cheie în oraș unde este nevoie de interacțiunea umană. Acele centre vor asigura, pe lângă componenta de vânzare, și componenta de informare a călătorilor. Pe de altă parte, în ultimii doi ani s-au adus modificări substanțiale în zona de vânzare. Avem aplicația 24Pay, care este din ce în ce mai utilizată și care deja asigură circa 10% din volumul total de vânzări. Avem aplicația de plată prin SMS, avem aplicația YouthTB, care sprijină elevii și studenții, avem aplicația online și suntem deschiși în continuare către noile tehnologii. Cert este că, în măsura în care vom fi nevoiți să reducem numărul de posturi ca urmare a transformării digitale, acele persoane vor fi distribuite acolo unde este nevoie în companie. Mă refer în principal la partea de control, care este deficitară. Angajații nu ar schimba direcția, dar ar face o activitate care ar aduce beneficii mai mari. Astfel s-ar putea monitoriza mai bine starea de igienă, respectiv s-ar monitoriza mai bine călătorii care circulă fraudulos.

Costurile cu vânzarea titlurilor de călători sunt în jur de 24% din totalul vânzărilor directe. Prin digitalizare ne vom duce la maxim 5%. Ne gândim la angajații noștri. Vrem să dăm o altă față centrelor de vânzare. Noi nu vrem să mai funcționăm în acele spații”, a spus Adrian Chiț.

Reamintim că o măsură similară, propusă de Auchan, a dus la proteste și boicoturi față de magazinele companiei.

În cele din urmă, francezii au anunțat că măsura înlocuirii casierilor se amână.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.