TREMURĂ DIN CAUZA PROSTITUATELOR! AFACERIȘTI ȘI BĂIEȚI DE ORAȘ, PRINȘI ÎN LISTA DAMELOR DE COMPANIE DINTR-UN DOSAR BETON

best auto leo vaslui
Damele de companie făceau între 1.500 și 3.500 de lei pe noapte

E panică în Capitală! Câțiva afaceriști, dar și băieți grei de oraș tremură la gândul că vor fi chemați la audieri. Este vorba despre un dosar de prostituție, în care proxeneții și damele de companie care lucrau pentru ei au ajuns în anchetă. Motivul pentru care partea ”consumatoare”, să-i spunem așa, tremură? Procurorii au audiat deja câțiva indivizi care ar fi apelat la practicantele celei mai vechi meserii din lume, dar lista poate continua, pentru că s-a umblat la listele de apeluri telefonice ale fetelor. CANCAN.RO are detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Patru persoane au fost condamnate, acuzate fiind de proxenetism în formă continuată, dar dosarul acestora este stufos. Și a creat chiar panică între afaceriștii și băieții de oraș, care s-au ”dedat” și ei la plăcerile carnale oferite de fetițele scoase la ”produs”.

Martorii, audiați după apelurile telefonice ale prostituatelor

Povestea începe frumos. Proxeneții s-ar fi îndrăgostit de prostituate, ba chiar au locuit împreună, iar banii, între 1.500 și 3.500 de lei pe noapte, i-au împărțit frățește cu domnițele lor. Și, uite așa, a început o viață precum șaorma d-aia bună, cu de toate. Huzur pe munca de noapte a fetelor, care s-ar fi culcat chiar și cu 15 clienți pe noapte.

Dar povestea se termină, până la urmă, urât. Proxeneții sunt ”ridicați”, judecați, condamnați. Iar de aici încep suspiciunile, teama printre afaceriștii și băieții de oraș.

”Astfel, deși apelanții au criticat că aceste sume au fost stabilite doar din declarațiile celor trei persoane vătămate care au practicat prostituția, Curtea are a observa, pe de o parte, faptul că doar acestea știau ce sume de bani au încasat de la beneficiarii serviciilor sexuale, iar, pe de altă parte, în cursul urmăririi penale, au fost audiați martori care au declarat ce sume de bani au plătit pentru serviciile sexuale, aceste declarații coroborându-se”, este un pasaj din motivarea sentinței care atrage atenția.

Se pare că martorii audiați au fost ”selectați” din lista apelurilor din mobilele prostituatelor și ar fi doar o parte din ei. Așa că oameni cu greutate din Capitală, afaceriști și băieți de oraș, tremură la gândul că vor fi chemați ca martori, pentru audiere. Și nu e deloc potrivit pentru unii dintre ei, cu neveste, copii… Plus imaginea care s-ar șifona, nițel.

Sursa: cancan.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.