VIDEO: Sute de soldați ruși au murit în atacul cu rachete HIMARS asupra școlii din Makiivka

best auto leo vaslui

Kievul a declarat luni că a doborât toate dronele trimise de Rusia într-un nou val masiv de atacuri ce a avut loc pentru a treia noapte consecutiv – fapt fără precedent, care marchează o intensificare a loviturilor asupra Ucrainei, fiind vizate inclusiv ţinte civile.

În acelaşi timp, Ucraina ar fi reuşit o lovitură majoră la Makiivka, oraş din Doneţk, unde ar fi făcut sute de victime în rândul soldaţilor ruşi după ce a atacat cu rachete o şcoală transformată în cazarmă pentru trupele de ocupaţie.

Kievul, dar şi bloggerii naţionalişti ruşi afirmă că sute de soldaţi ruşi au murit în atacul de la Makiivka, în timp ce oficialii instalaţi de Moscova în regiune vorbesc despre un număr mare de victime, fără a oferi un număr, relatează Reuters.


Rusia a început noul an cu atacuri nocturne consecutive asupra oraşelor ucrainene, inclusiv la Kiev, la sute de kilometri de liniile de front, ceea ce marchează o schimbare de tactică după luni în care Moscova lansa de obicei astfel de lovituri la un interval de aproximativ o săptămână. După ce a lansat zeci de rachete pe 31 decembrie, Rusia a lansat zeci de drone Shahed, de fabricaţie iraniană, pe 1 şi 2 ianuarie.

Dar Kievul a anunţat luni că a doborât toate cele 39 de drone din ultimul val de atacuri, inclusiv 22 deasupra capitalei. Ucraina susţine că noua tactică a ruşilor este un semn al disperării, deoarece capacitatea Ucrainei de a-şi apăra spaţiul aerian s-a îmbunătăţit.

Rusia a încercat să distrugă infrastructura energetică a Ucrainei timp de luni de zile, dar a eşuat, pentru că Ucraina a obţinut o apărare mai bună, a declarat pe Telegram Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski.

„Acum ei caută alte căi de a ne lovi cumva, dar tacticile lor de teroare nu vor funcţiona. Cerul nostru se va transforma într-un scut”, a afirmat Iermak.

În discursurile sale din ultimele zile, preşedintele Zelenski a lăudat reuşitele forţelor de apărare antiaeriană. „Dronele, rachetele, orice altceva nu îi va ajuta”, a spus el despre ruşi. „Pentru că noi stăm uniţi. Ei sunt uniţi doar de frică”, a arătat Zelenski.

Rusia, care a confiscat şi pretinde că a anexat aproximativ o cincime din Ucraina, a recurs la atacuri aeriene în masă împotriva oraşelor ucrainene de când a suferit înfrângeri umilitoare pe câmpul de luptă, în a doua jumătate a anului 2022. Moscova spune că atacurile sale, care scot din funcţiune sistemul de termoficare şi energia electrică, în timpul iernii, pentru milioane de oameni, au scopul de a reduce capacitatea de luptă a Kievului. Ucraina le consideră însă o crimă de război.

„LOVITURĂ MAJORĂ” ÎN MAKIIVKA

Bloggerii naţionalişti ruşi s-au înfuriat luni după ce au fost raportate pierderi masive în rândul soldaţilor Moscovei care se adăposteau într-o şcoală profesională din Makiivka, oraş ocupat din Doneţk. Clădirea fusese transformată în cazarmă, funcţionând şi ca dormitor pentru soldaţii ruşi, şi ca depozit de muniţie.

Imagini neverificate postate online au arătat o clădire imensă redusă la o grămadă de moloz fumegând. Ucrainenii ar fi atacat clădirea cu rachete HIMARS în noaptea de Anul Nou. Daniil Bezsonov, un oficial de rang înalt instalat de Rusia în regiunea Doneţk, a declarat că a fost vorba despre o „lovitură masivă” cu rachete fabricate de SUA, imediat după miezul nopţii de Anul Nou.

„Au existat morţi şi răniţi, numărul exact este încă necunoscut”, a declarat Bezsonov pe aplicaţia de mesagerie Telegram. „Clădirea în sine a fost grav avariată”, a recunoscut el.

Agenţia rusă de ştiri TASS a informat că cel puţin 15 persoane au fost rănite, însă Ministerul ucrainean al Apărării susţine că nu mai puţin de 400 de ruşi au fost ucişi acolo ca urmare a „manipulării neglijente a dispozitivelor de încălzire”, un eufemism, desigur.

Igor Ghirkin, fost comandant al trupelor pro-ruse din estul Ucrainei, care a devenit unul dintre cei mai importanţi bloggeri militari naţionalişti ruşi, a declarat, de asemenea, că numărul morţilor este de ordinul sutelor. În clădire fusese depozitată muniţie, care a explodat atunci când cazarma a fost lovită.

„Ceea ce s-a întâmplat în Makiivka este oribil”, a scris Arhanghelul Spetznaz Z, un alt blogger militar rus cu peste 700.000 de urmăritori pe Telegram. „Cine a venit cu ideea de a plasa personalul în număr aşa mare într-o singură clădire, unde chiar şi un prost înţelege că, dacă loveşte artileria, vor fi mulţi răniţi sau decedaţi?”, a întrebat el revoltat.

O sursă apropiată conducerii instalate de Rusia la Doneţk a declarat pentru Reuters că informaţiile privind victimele au fost exagerate şi că bilanţul pare să fie de până în 100 de morţi.

În orice caz, ar putea fi unul dintre cele mai mortale atacuri de până în prezent, iar victimele ar fi în majoritate recruţi ruşi, potrivit The Guardian.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.