Xi Jinping se va afla în Rusia în perioada 20-22 martie pentru o vizită de stat

best auto leo vaslui

Preşedintele chinez Xi Jinping se va afla în Rusia în perioada 20-22 martie pentru o vizită de stat, în urma unei invitaţii lansate de preşedintele Vladimir Putin, au anunţat vineri Kremlinul şi Ministerul Afacerilor Externe chinez, relatează Reuters şi AFP.

Cei doi lideri vor aborda pe parcursul discuţiilor chestiunea dezvoltării în continuare a relaţiilor de parteneriat extins şi cooperare strategică între cele două ţări, a precizat Kremlinul, care a mai menţionat că vor fi semnate cu acest prilej „un număr de documente bilaterale importante”.

China şi Rusia au încheiat un parteneriat „nelimitat” în februarie 2022, când Vladimir Putin s-a aflat în vizită la Beijing pentru deschiderea Jocurilor olimpice de iarnă, cu doar câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

Ulterior, cele două părţi au continuat să-şi reafirme forţa relaţiilor, comerţul între Rusia şi China luând avânt după invazie şi China fiind principalul cumpărător de petrol rus, o sursă-cheie de venituri pentru Moscova.

Vizita de săptămâna viitoare survine în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, efort privit cu scepticism în Occident, dat fiind sprijinul diplomatic al Beijingului faţă de Rusia, mai notează Reuters.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.