Alexandru Săraru (AUR): Guvernarea PSD-PNL-UDMR se remarcă, în plan economic, doar cu găurile pe care le face în buget
Nu mai este o supriza pentru nimeni că o ducem din ce în ce mai rău cu actualii guvernanți la cârmă. România a încheiat primele două luni cu un deficit bugetar de 1,07% din Produsul Intern Brut, în creștere de la un deficit de 0,72% din PIB în primele două luni din 2022!
Alexandru Săraru consideră că „Guvernarea PSD-PNL-UDMR se remarcă, în plan economic, doar cu găurile pe care le face în buget. Peste 17 miliarde de lei deficit bugetar după doar 2 luni reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Performanțele economice cu care se laudă Guvernul sunt, în realitate, o mare minciună.”
„Creșterea deficitului de la 0,72% la 1,07% în decurs de un an arată că economia României nu o duce deloc bine, cum încearcă să ne mintă Guvernul Ciucă. În luna ianuarie, deficitul era de 0,25% din PIB. După luna februarie deficitul a crescut la peste 1% din PIB”, adaugă Alexandru Săraru.
CÂȘTIGURILE ROMÂNILOR SE DUC PE PLATA DOBÂNZILOR!
„Câștigurile românilor se duc pe dobânzi, cel puțin la nivel de stat. Depășim media europeană la sumele date lunar pentru dobânzi la împrumuturile contractate de stat, iar asta înseamnă că aproape 2% din PIB-ul României se duce pe dobânzi. Este adevărat că datoria publică este la aproximativ 50% din PIB, dar dacă adăugăm şi datoria privată depăşim 100% din PIB.”, concluzionează Săraru.