Ciucă: „Există o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere”. Situația prezentată de premier

best auto leo vaslui

Premierul Nicolae Ciucă a prezentat, marți, 30 de august, principalele probleme din unitățile de învățământ din țară, cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar.
„Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere și am dorit ca, împreună cu conducerea Ministerului Educației și Ministerului Afacerilor Interne și cu reprezentanții structurilor din fiecare județ, să identificăm ultimele probleme – sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri – și soluțiile ca să putem să sprijinim debutul anului școlar”, a spus prim-ministrul la începutul unei videoconferințe cu prefecții și cu reprezentanții inspectoratelor școlare. Problema școlilor cu toaleta în curte „Sunt încă școli care au toaleta în curtea școlii. Am înțeles că există o perspectivă și un plan la nivelul Ministerului Educației astfel încât până la finele anului 2024-2025 să se finalizeze. Putem să ne focalizăm atenția și resursele astfel încât în următorii doi ani să finalizăm această problemă. Nu cred că este nevoie de altceva decât de voință și coordonare cu autoritățile locale. (…) Nu cred că este un efort financiar deosebit să putem să facem ca acest demers să se realizeze și să nu mai discutăm despre acest subiect”, a a precizat prim-ministrul.

sursa: libertatea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.