Cocaină şi drogul violului la festivalurile de muzică electronică din Buşteni şi Comarnic. 36 de tineri prinşi cu stupefiante la cele două petreceri

best auto leo vaslui

Aproximativ două mii de persoane au participat la cele două festivaluri, organizate weekendul trecut, la Buşteni şi Comarnic, iar 36 dintre acestea au fost prinse cu droguri de către poliţiştii care au făcut razie printre petrecăreţi.

Cei 36 de consumatori de droguri aveau la ei inclusiv cocaină, dar şi un pistol, a anunţat Biroul de Presă al Poliţiei Prahova, într-un comunicat. ”În cele trei seri de desfăşurare a evenimentelor, poliţiştii brigăzii au depistat, în incinta de desfăşurare a festivalului din Buşteni, 36 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 37 de  ani (dintre care 25 de bărbaţi şi 11 femei), care ar fi deţinut diferite cantităţi de droguri”, a precizat sursa citată.

Au fost confiscate, în total, aproximativ 25 de grame cannabis, 8 joint-uri, 4 grame de cocaină, 5 grame de amfetamină, 2 capsule de MDMA, 5 grame de MDMA cristal, 8 grame de ketamină, 10 mililitri GHB (drogul violului n.r.), 4 grindere, dar şi un pistol neletal supus autorizării. ”În cauză, au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc şi mare risc pentru consum propriu şi deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”, a transmis Poliţia Prahova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.