Cum suntem manipulați zi de zi

În mareea informațională cu care ne confruntăm cu toții, vă oferim un prim pasaj din excelentul volum „Distracția care ne omoară” de Neil Postman, apărut la Editura Anacronic, în 2016 și care este extrem de relevant pentru vremurile pe care le trăim.

„La numai patru ani după ce Morse deschisese prima linie telegrafică, în 24 mai 1844, s-a înființat agenția de știri Associated Press și, odată cu ea, știrile de nicăieri, adresate nimănui în mod special au început să străbată națiunea. Războaiele, crimele, accidentele, incendiile și inundațiile – în mare pare, echivalentul social și politic al tusei măgărești a Prințesei Adelaida – au devenit conținutul a ceea ce oamenii numeau „știrile zilei”.

Așa cum intuise Thoreau, telegrafia a făcut relevanța irelevantă. Fluxul abundent de informații avea foarte puține sau chiar nimic în comun cu cei cărora li se adresa, adică cu orice context social sau intelectual în care aceștia își duceau viața. Cuvintele celebre ale lui Coleridge – „apă peste tot și niciun strop de băut” – ar putea servi ca metaforă a mediului informației decontextualizate: într-o mare de informație, doar o mică parte este și folositoare. Un om din Maine poate sta de vorbă cu un om din Texas, dar nu despre ceva ce oricare dintre ei cunoaște bine sau despre ceva ce îi preocupă într-adevăr. Telegraful a transformat întreaga țară „într-un cartier”, însă e un cartier dubios, populat cu străini care nu știu nimic unul despre altul, cu excepția unor banalități.

De vreme ce și noi trăim astăzi într-un asemenea cartier (numit uneori și „sat global”), putem înțelege ce înseamnă informația ruptă de context punându-ne următoarea întrebare: cât de des ni se întâmplă ca informația livrată de radio, televizor sau ziar într-o dimineață să ne schimbe planurile pentru ziua respectivă sau să ne ofere o perspectivă nouă asupra unei probleme pe care trebuie să o rezolvăm? Pentru cei mai mulți dintre noi, buletinul meteo are uneori asemenea consecințe; pentru investitori, știrile cu privire la bursă; poate și o știre legată de o crimă ar prezenta interes, dacă, din întâmplare, crima ar avea loc în apropiere de locuința noastră sau ar implica pe cineva cunoscut. Însă cea mai mare parte a știrilor zilei este inertă, constând în informații care ne oferă subiecte de conversație, dar care nu pot declanșa vreo acțiune semnificativă. Acest lucru este principala moștenire a telegrafului: generând o supraabundență de informație irelevantă, el a afectat dramatic ceea ce am putea numi „raportul informație-acțiune”.

Și în culturile orale, și în cele tipografice, valoarea informației derivă din posibilitățile de acțiune. Desigur, în orice mediu de comunicare, input-ul (lucrurile cu privire la care suntem informați) depășește întotdeauna output-ul (posibilitățile de acțiune bazate pe informație).

Însă situația creată de telegrafie și exacerbată de tehnologiile mai recente a făcut ca relația dintre informație și acțiune să devină deopotrivă abstractă și îndepărtată. Pentru prima oară în istorie, oamenii s-au confruntat cu problema suprasaturației informaționale, ceea ce înseamnă că s-au confruntat, în același timp, și cu problema unei puteri sociale și politice reduse.

Puteți înțelege ce înseamnă acest lucru punându-vă o serie de alte întrebări: Ce măsuri intenționați să luați pentru a restrânge conflictul din Orientul Mijlociu? Sau rata inflației, a infracțiunii sau a șomajului? Ce planuri aveți pentru protejarea mediului înconjurător și pentru reducerea riscului de război nuclear? Ce plănuiți să faceți cu privire la NATO, OPEC, CIA, egalitatea de șanse și tratamentul monstruos al Bahai-lor din Iran? Îmi voi lua libertatea de a răspunde în numele dumneavoastră: nu plănuiți absolut nimic. Desigur, puteți vota pentru cineva care pretinde că are planuri și puterea de a acționa. Însă puteți face asta numai o dată la doi sau patru ani, sacrificându-vă o oră din viață, iar acesta nu este nici pe departe un mijloc satisfăcător de a exprima o gamă atât de variată de opinii. Votul, am putea spune, este penultimul refugiu al impotenților politic. Ultimul refugiu este, desigur, să răspundeți sondajelor de opinie, pentru ca opinia dumneavoastră să fie înecată într-un ocean de opinii similare și transformată, cum altfel, într-o altă știre. Și astfel se naște marele ciclu al impotenței: știrile smulg de la noi o varietate de opinii în privința cărora nu putem face nimic, în afară de a le transforma în știri noi, în privința cărora nu putem face nimic.

Înainte de epoca telegrafiei, raportul informație – acțiune era suficient de echilibrat pentru ca cei mai mulți oameni să simtă că pot controla unele situații neprevăzute din viețile lor. Ceea ce știau oamenii avea valoare-de-acțiune. În lumea informațională creată de telegrafie, acest sentiment al puterii s-a pierdut, tocmai din cauză că întreaga lume a devenit context pentru știre.

Totul a devenit problema tuturor. Pentru prima oară, primeam informație care nu răspundea vreunei întrebări formulate de noi și care, în orice caz, nu permitea dreptul la replică. (pag 101-104, sublinierile aparțin redacției).

Volumul „Distracția care ne omoară” de Neil Postman poate fi comandat de pe siteul Editurii Anacronic, aici.