Emmanuel Macron este indecis – Vrea să vadă înfrântă Rusia, dar fără a fi „strivită”

best auto leo vaslui

Franţa doreşte ca Rusia să fie înfrântă în Ucraina, dar nu vrea să fie „zdrobită”, a declarat preşedintele Emmanuel Macron într-un interviu cu mai mulţi jurnalişti francezi în care şi-a expus viziunea sa despre încheierea conflictului.

„Nu cred, aşa cum fac unii, că trebuie să urmărim o înfrângere totală a Rusiei, atacând Rusia pe propriul teritoriu. Acei observatori vor, mai presus de orice, să zdrobească Rusia. Aceasta nu a fost niciodată poziţia Franţei şi nu va fi niciodată poziţia noastră”, a declarat Macron. În opinia sa, aceşti observatori par a fi cei care, în special în Europa de Est, sunt mai vocali şi care au criticat puternic comentariile sale de anul trecut când a spus că Rusia nu ar trebui să fie „umilită”.

Preşedintele francez şi-a atras critici din partea unor aliaţi NATO pentru că a transmis mesaje contradictorii în ceea ce priveşte politica sa privind războiul dintre Ucraina şi Rusia, unii considerând Parisul o verigă slabă în alianţa occidentală.

Vineri, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, Macron îi îndemnase pe aliaţi să-şi intensifice sprijinul militar pentru Ucraina. Preşedintele Republicii a vorbit apoi cu Le Figaro, Journal du Dimanche şi France Inter în avionul cu care se întorcea de la Conferinţa de Securitate de la Munchen şi şi-a reafirmat dorinţa de a avea un rezultat negociat.

„Vreau ca Rusia să fie înfrântă în Ucraina şi vreau ca Ucraina să poată să-şi apere poziţia, dar sunt convins că în cele din urmă nu se va încheia pe cale militară”, le-a spus jurnaliştilor şeful statului francez.

El le-a împărtăşit viziunea sa despre continuarea războiului. În opinia sa, „niciuna dintre părţi nu poate câştiga în totalitate, nici Ucraina, nici Rusia, pentru că efectele mobilizării nu sunt atât de mari pe cât se aştepta (Moscova) şi are propriile limite de capacitate”.

„Toată lumea este acum de acord în Europa cu privire la prima parte a propunerii: Ucraina trebuie ajutată, atât de masiv pe cât ne permit dificultăţile legate de producţia de armament. Obiectivul este de a permite armatei ucrainene să reziste la viitoarea ofensivă rusă şi chiar să desfăşoare contraofensive, aşa cum a făcut-o în trecut. Următoarele săptămâni, până la vară, vor fi, prin urmare, decisive, deoarece ambele părţi vor dori să obţină puncte decisive”, a explicat preşedintele francez.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.