Polonia și Ungaria au interzis cerealele din Ucraina pentru a-și proteja fermierii. Bulgaria vrea să facă același lucru
Polonia și Ungaria au decis sâmbătă, 15 aprilie, ca să interzică importurile de produse agricole din Ucraina, pentru a proteja fermierii locali, au anunțat oficialii ambelor țări, informează Euroactiv.
După invazia rusească, Uniunea Europeană a eliminat taxele vamale pentru cerealele din Ucraina, în ideea de a le facilita transportul spre Africa şi Orientul Mijlociu. Însă aceste cereale au ajuns să inunde pieţele din Polonia, România şi alte ţări din UE care trebuiau să fie doar rute de tranzit. Situația din Polonia a condus chiar la demisia ministrului agriculturii, precizează sursa citată.
„Astăzi, Guvernul a decis asupra reglementărilor care interzic intrarea, importarea de cereale în Polonia, şi a altor tipuri de produse alimentare din Ucraina”. Lista acestor bunuri va fi stabilită de Guvern, şi va include produse „de la cereale la miere, şi foarte, foarte multe lucruri”, a anunţat Kaczynski.
Acesta a adăugat: „Suntem şi rămânem prietenii şi aliaţii Ucrainei şi o vom sprijini. Dar este de datoria fiecărui stat, fiecărei autorităţi, să protejeze interesele cetăţenilor săi”.
Polonia este pregătită să înceapă să discute cu Ucraina rezolvarea problemei cerealelor iar partea ucraineană a fost deja notificată în legătură cu deciziile Guvernului de la Varşovia, a precizat Kaczynski.
Ulterior, în cursul zilei de sâmbătă, guvernul premierului ungar Viktor Orban s-a alăturat interdicţiei, spunând că statu-quoul va cauza daune grave fermierilor locali.
Ungaria nu a oferit detalii despre momentul în care interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente va intra în vigoare, dar a spus că va expira la sfârşitul lunii iunie. Guvernul de la Budapesta a spus că speră la schimbări în reglementări la nivelul UE, inclusiv privind o regândire a eliminării taxelor de import pentru produsele ucrainene.
Într-o primă reacție, Ucraina şi-a exprimat regretul faţă de decizia poloneză, spunând că „rezolvarea diferitelor probleme prin acţiuni unilaterale drastice nu va accelera o soluţionare pozitivă a situaţiei”.
Guvernul ucrainean speră „să rezolve săptămâna viitoare” problema suspendării exporturilor de produse agricole în Polonia, după ce Guvernul de la Varşovia a anunţat stoparea achiziţiilor de cereale ucrainene şi alte mărfuri din această ţară, relatează agenţia EFE.
Ministrul ucrainean pentru Politică Agricolă şi Alimentaţie, Mykola Solskyi, a afirmat, în declaraţiile pentru agenţia „Ukrinform” că Executivul înţelege situaţia dificilă în care se află piaţa poloneză, după ce Comisia Europeană a suspendat taxele pentru producţia ucraineană.
„Înţelegem această dură competiţie, ca şi consecinţă a blocajului porturilor ucrainene. Dar este evident- pentru lumea întreagă şi pentru orice persoană din lume – că agricultorul ucrainean este cel care se află în această situaţie mai dificilă. Şi cerem părţii poloneze să ţină cont de asta”, a spus el.
Sofia vrea și ea, Comisia se opune
Bulgaria dorește și ea să interzică importul de cereale ucrainene, declarat ministrul interimar al Agriculturii, Iavor Gechev, duminică, la Plovdiv, informează Radio Bulgaria, conform News.ro.
„Interesele bulgare trebuie protejate. Mai mult, acum că două ţări au acţionat deja în acest fel, dacă nu reacţionăm, acumulările de pe teritoriul bulgar ar putea deveni şi mai mari”, a afirmat acesta.
Ministrul a mai spus că în urmă cu câteva zile a vorbit cu omologii din şase ţări pe această temă. De fapt, Sofia ceruse Bruxelles-ului să reacţioneze încă din septembrie. Ministrul a spus că marţi va avea loc „comunicare cu preşedintele, care este direct implicat în această situaţie”.
În România, partidul AUR ( de opoziție) a solicitat Guvernului să ia această măsură pentru a proteja agricultorii români. În țara noastră au fost proteste majore ale fermierilor din cauza situației cauzate de importul necontrolat de cereale ucrainene.
Acțiunile Poloniei și Ungariei sunt inacceptabile, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Avem cunoştinţă de anunţurile Poloniei şi Ungariei privind interzicerea importurilor de cereale şi alte produse agricole. În acest context, este important să subliniem că politica comercială este o competenţă exclusivă a UE şi, prin urmare, acţiunile unilaterale sunt inacceptabile”, a indicat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Reuters, transmite Agerpres.