Primar PSD: Mă simt în partid ca în filmele cu mafioți

best auto leo vaslui

Primarul Caransebeșului spune că aderarea sa la PSD nu i-a folosit la nimic, că nu i-a adus personal niciun beneficiu și că se simte în partid ca în filmele cu mafioțitransmite Express de Banat.

Felix Borcean a răbufnit după ce candidatura sa pentru al treilea mandat de primar al municipiului de pe Timiș și Sebeș a ajuns să fie pusă sub semnul întrebării, chiar dacă apropiații săi l-au avertizat că, astfel, își periclitează viitorul politic. Adresându-li-se direct lui Silviu Hurduzeu și Ion Mocioalcă, Borcean spune că a intrat în PSD considerându-i părtași la dezvoltarea pe termen mediu și lung a Caransebeșului. 

„Cel care m-a convins de temeinicia acestui demers a fost Sorin Grindeanu, căruia îi port, în continuare, un respect nedisimulat, considerându-l un strateg modern în ceea ce privește imaginea unui partid neiubit în România. Tocmai de aceea, consider că pasul pe care l-am făcut la momentul respectiv n-a fost în avantajul meu, ci pentru proiectele, în desfășurare, ale municipiului Caransebeș. Ceea ce s-a întâmplat ulterior a contrazis complet aspirațiile unui primar independent, care, în naivitatea lui, a crezut că de la Ion la Ion există o diferență. Aproape am intrat în filmul  «Nașul» cu personaje care, pe alocuri, le depășesc ca prestație pe cele din celebra serie imaginată de Mario Puzzo.”, a scris liderul PSD Caransebeș pe pagina sa de Facebook.

Felix Borcean a ținut să le transmită voalat lui Silviu Hurduzeu și Ion Mocioalcă să nu mai caute variante de posibili candidați pentru Caransebeș, dacă el nu e suficient de bun existând varianta ca drumurile lor să se separe. 

„Dacă voi, strategii locali, considerați că aceasta este calea pentru victoria politică a partidului nostru, deziceți-vă de mine și nu mai căutați strategii rurale și invenții locale cu pretenții academice îndoielnice pentru eventualele candidaturi. Eu nu am venit în PSD pentru mine, iar dacă voi considerați că nu sunt suficient de bun pentru voi, luați cea mai potrivită măsură. Pentru voi!”, a conchis Borcean.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.