PSD ține cu dinții de pensiile speciale

best auto leo vaslui

PSD nu dorește să renunțe pensiile speciale nici în 2022, iar pentru 2023 au pregătit o lege neconstituțională ce urmează să ajungă pe ordinea de zi. Marcel Ciolacu nu dă doi lei pentru respectarea jaloanelor din PNRR. Efectiv se dorește păstrarea nomenclaturii mafiote ce ține țara anchilozată în mâna celor puțini, bogați și corupți.

Epopeea pensiilor speciale a început în timpul guvernării CDR, când guvernul condus de Victor Ciorbea a inițiat un proiect de lege votat de toate partidele prin care magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani beneficiau de o pensie calculată la 80% din venitul net și din sporurile salariale. Ulterior legea a fost modificată în 2004 printr-o inițiativă a guvernului Năstase care prevedea calcularea aceluiași procent de 80%, dar nu din venitul net, ci din salariul brut pe ultima lună de activitate. Din acel moment, pensiile speciale ale magistraților au crescut spectaculos, ajungându-se acum la anomalia ca unele să fie mai mari decât salariile.

Această mituire a magistraților s-a petrecut înaintea celebrelor „stenograme PSD“ care au apărut în presă în 2004 și au arătat, dacă mai era nevoie, îngenuncherea Justiției de către guvernul Năstase, când mulți dintre procurori și judecători s-au făcut preș în fața partidului de guvernământ.

La ședințele conducerii partidului, ministrul Justiției Rodica Stănoiu dădea raportul cum blochează dosarele procurorilor care anchetau nume grele din PSD și cerea sfatul colegilor de haiducie politică cum să procedeze în continuare: „Sînt două-trei dosare care vin tare și (sunt) importante, dar vreau să vă spun că în aproape toate, mi s-a spus, dăm și de oameni de aici“. Stănoiu se referea la unii membri ai Delegației Permanente a PSD cercetați pentru fapte de corupție. Sau: „Sînt dosare extrem de complicate și atunci le-am lăsat în stand-by ca să vedem cum le lucrăm“.

Revenind la epopeea pensiilor speciale, în 2015 majoritatea PSD a votat o lege prin care parlamentarii aveau să beneficieze de o pensie specială de la 1.500 de lei pentru un mandat până la 4.400 de lei pentru trei sau mai multe mandate. Aleșii poporului au argumentat acordarea acestui privilegiu ca fiind o măsură compensatorie pentru faptul că nu pot desfășura alte activități care i-ar pune în situația de incompatibilitate cu statutul de parlamentar.

Același argument îl auzim azi de la magistrații care sunt pe cale să-și piardă pensiile de lux. În plus, ei invocă volumul mare de muncă și stresul la care sunt supuși în timpul exercitării profesiei. Doar o întrebare: Cât stres suportă un medic, de exemplu un neurochirurg, care de multe ori operează pe creierul unui pacient chiar și zece ore? Și nu e singurul exemplu pe care îl judecăm cu dublă măsură.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.