Șeful NATO cere statelor membre să își mărească stocurile de muniţie – Ucraina rămâne fără armament

best auto leo vaslui

NATO intenţionează să îşi mărească stocurile de muniţie, care se epuizează din cauza războiului din Ucraina, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles cu o zi înainte de o reuniune a miniştrilor apărării din Alianţă.

„Războiul din Ucraina consumă o cantitate enormă de muniţie (…) Acest lucru pune sub presiune industriile noastre de apărare. (…) Aşa că trebuie să accelerăm producţia şi să investim în capacităţile noastre de producţie”, a spus Jens Stoltenberg, citat de Reuters.

„NATO este alături de Ucraina atâta timp cât va fi nevoie”, a adăugat el.

Ritmul livrărilor către Ucraina, unde trupele de la Kiev trag până la 10.000 de obuze de artilerie zilnic, a secătuit stocurile occidentale şi a expus lipsurile în ceea ce priveşte eficienţa, viteza şi forţa  lanţurilor de aprovizionare. Chiar şi înainte de invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie anul trecut, multe ţări NATO nu au reuşit să-şi atingă ţintele de stoc ale Alianţei, deoarece oficialii considerau că războaiele clasice, de uzură, cu lupte de artilerie la scară largă, sunt de domeniul trecutului, menţionează Reuters.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.