SURSE: PNL București are termen 26 ianuarie să trimită lista cu planul pentru Nicușor Dan. Ciucă a spus că „în funcție de realizări, vom decide dacă îl mai sprijinim”

best auto leo vaslui

Săptămâna viitoare, președintele PNL București, Ciprian Ciucu, trebuie să îi trimită premierului și liderului PNL, Nicolae Ciucă, lista cu cele 10 puncte de îndeplinit de către primarul Nicușor Dan, iar edilul va avea la dispoziție 6 luni ca să arate ce a făcut, după care partidul va lua o decizie în privința lui, au precizat surse din Partidul Național Liberal, miercuri, 18 ianuarie, pentru Libertatea.

„Președintele filialei PNL București, Ciprian Ciucu, se ocupă de lista pentru Nicușor Dan. Are termen să o trimită joia viitoare, pe 26 ianuarie”, au afirmat surse din partidul condus de Nicolae Ciucă pentru Libertatea.

Premierul a acuzat „managementul cu probleme” al lui Nicușor Dan

Pe 9 decembrie 2022, Nicolae Ciucă a spus că Bucureştiul este un oraş blocat și fără perspective, iar managementul lui Nicușor Dan, pe care nu l-a numit, este unul cu probleme „şi cu o foarte complicată constelaţie de conflicte politice”.
Nicolae Ciucă a cerut atunci filialei PNL Bucureşti, condusă de Ciprian Ciucu, să vină cu un plan de 10 puncte pentru primarul Capitalei, cu termene clare de implementare. „În funcție de realizări, vom decide în ce măsură vom dori sau nu să-l mai sprijinim (n.red. – pe Nicușor Dan) în Consiliul General”, a spus premierul şi liderul PNL pe 9 decembrie.

Potrivit informațiilor Libertatea, printre punctele pe care PNL Bucureşti le va menționa în planul pentru Nicuşor Dan se numără reformele privind restructurările din PMB, un plan de investiții foarte clar eșalonat pe situația termoficării și, totodată, edilul va trebui să explice de ce a fost nevoie de 2 ani să deblocheze Planul Urbanistic General, blocat încă de când a venit în funcție în 2020.


Din momentul în care PNL București va trimite planul cerut de premier, Nicușor Dan va avea la dispoziție 6 luni ca să arate ce a făcut și apoi „luăm decizia” în privința susținerii acestuia, au precizat surse politice pentru Libertatea la finalul lunii decembrie.

Liderii PNL au vrut să îi retragă sprijinul politic lui Nicuşor Dan încă din toamna trecută
Libertatea a dezvăluit, încă din 14 septembrie 2022, citând surse din interiorul partidului condus de Nicolae Ciucă, că liderii PNL vor să îi retragă sprijinul politic lui Nicuşor Dan și că actualul edil al Capitalei nu se mai bucură de susținere în partid. Argumentele liberalilor au fost legate de problemele cu care se confruntă Bucureștiul, printre care problemele de trafic și termoficarea.

Pe 15 noiembrie, întrebat dacă îi retrage sprijinul politic lui Nicușor Dan, Nicolae Ciucă a evitat un răspuns clar și a plecat din fața jurnaliștilor.

Pe 16 ianuarie 2023, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că PNL trebuie să își asume „dezastrul din București”.

Concret, dacă PNL îi va retrage sprijinul politic, acest lucru înseamnă că Nicușor Dan va avea greutăți în a obține majoritatea necesară pentru ca proiectele sale să fie aprobate în Consiliul General. Totodată, șansele ca actualul primar al Bucureștiului să candideze și să câștige un nou mandat în 2024 vor scădea.

Sursă:libertatea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Informații de calitate.